Creata si prezentata in premiera in cadrul Festivalului National de Teatru in 2007 lucrarea “Ceea ce am convenit noi a fi hazard” este proabil cea mai cunoscuta creatie a coregrafului Ion Dumitrescu. In aceasta seara, de la ora 19:30, la Centrul National al Dansului Bucuresti, Sala Ronda gazduieste creatia coregrafului roman.
Piesa a fost prezentata ulterior in cadrul rezidentei artistice la Tanzquartier Wien si in cadrul sectiunii Dialog a Festivalului international Springdance, Olanda.

Ion dumitrescu vorbeste despre spectacolul sau:

„Ideile de la care am pornit in acest proiect sint recurente in ultimii ani si au stat la originea ultimelor mele piese; preocupari si intrebari ce graviteaza in jurul problemei identitatii. Cum te recunosti in produsul artistic? Care este aportul unic al individului si cat de ambiguu este poate procesul creatie pe care-l parcurgem? M-am gandit la controlul precar pe care il ai asupra deciziilor si asupra sensului prevazut a fi comunicat, la multitudinea de influente si contexte care se succed rapid si au impact imediat sau in timp asupra “gustului” estetic, ideilor sau conceptelor pe care le aduci in spatiul scenic.

Astfel am inceput sa reflectez la functia coregrafului intr-un spatiu de reprezentare, la posibilitatea de observa identitatea coregrafului, producatorului de spectacol, intr-un context performativ. Am inceput un exercitiu de a fi autor/coregraf.

Creator care se dizolva in context, care nu se plaseaza in centrul identitar. Pentru acest proiect am decis, ca modalitate de a “construi/repeta” piesa, sa invit un numar de prieteni sau apropiati cu care, pe rind, sa impart spatiul de repetitie (reprezentare) alocat mie de Centrul National al Dansului din Bucuresti.
Initial configurat de mine, fiecare invitat putea adauga ceva, modifica sau ignora aranjamentul si conventiile spatiului propus de mine. La fel, putea sa recurga la orice conventii ce i s-ar fi parut potrivite si sa petreaca atit timp cit ar simti necesar.

Am discutat despre viziunea sau atitudinea fiecaruia fata de spatiul scenic, de abordarile posibile sau poate pentru unii imposibile a continutului acestui loc.

Am arhivat in diferite feluri fiecare intilnire si ulterior am parcurs la rindul meu materialele obtinute. Dupa o perioada de timp am realizat ca mai important decit colectarea de material pentru un spectacol (asa cum consideram eu) pe casete mini dv sau audio, sau mai relevant decit construirea unei arhive a devenit experienta mea in aceste intilniri. Ceva nu putea fi comunicat prin intermediul acestor inregistrari. Un gen de responabilitate impartita difuz intre mine si invitat asupra a ceea ce se intimpla pe scena” .

Ion Dumitrescu s-a nascut in 1977, la Bucuresti. A studiat dansul in cadrul Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” si apoi a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, sectia Coregrafie. A participat la importante programe de rezidenta si stagii de pregatire, precum: rezidenta “Terrains Fertiles”, international “Movements on the Edge”, ateliere de dans contemporan conduse de Jérôme Bel, João Fiadeiro, Donna Uchizono, Oleg Soulimenko, RoseAnn Spradlin, Mark Tompkins. A fost rezident la Tanzquartier Viena si participant in programul “Dialogue”, SpringDance Utrecht. A fost solist al Operei Nationale din Bucuresti si angajat al Operei din Paris. Este implicat in diferite proiecte muzicale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.