Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a afirmat luni ca problemele induse de criza economica ar putea aduce regiunea Marii Negre "intr-o spirala a instabilitatii si incertitudinii" si a atras atentia ca noua administratie americana "pare sa priveasca peste" aceasta zona.

La conferinta "Modelarea unui proiect comun pentru regiunea Marii Negre", Geoana a expus provocarile pe care le are de infruntat regiunea Marii Negre, in contextul unei crize economice care se resimte mai acut in estul Europei, decat in Vest, si al instalarii unei noi administratii la Washington, care nu pare la fel de preocupata de aceasta regiune, potrivit NewsIn.

"Nu putem sa nu observam modul in care noua administratie americana pare sa priveasca peste Marea Neagra, catre Afganistan, catre Irak si Iran unde avem cu totii probleme grave si urgente de rezolvat, dar credem ca o disparitie relativa de pe agenda noii administratii americane a zonei Marii Negre ar reprezenta o greseala si cred ca obligatia noastra este de a aduce si in atentia noii administratii americane importanta vitala geopolitica a acestei regiuni", a spus Geoana.

El a reamintit ca in urma cu 20 de ani, "Uniunea Europeana si Occidentul democratic au promis tarilor de la rasaritul sau de la centrul Europei atat de dur marcate de comunism si de experienta Razboiului Rece, ca aceasta promisiune a reunirii Europei va deveni principalul proiect politic al generatiei noastre", adaugand ca in acest moment exista senzatia" tot mai evidenta ca adeziunea membrilor UE la promisiunea initiala pare sa se fi diminuat, iar coeziunea interna a Uniunii insasi pare sa fie astazi slabita".

"Modul in care vedem, inclusiv in UE, reaparitia nationalismelor economice, a solutiilor ad-hoc si senzatia ca exista o formula inechitabila de burden-sharing intre americani si Europa de Vest, intre Europa de Vest si Europa Centrala, si intre Europa si Europa de Rasarit reprezinta, credem noi, un element de preocupare si un virus la insasi fundatia constructiei Uniunii Europene ca proiect politic bazat pe generozitate, solidaritate si ambitie geostrategica. De aceea, privim cu ingrijorare modul cum, inauntrul UE, criza economica si financiara adanceste aceste viziuni", a mai spus Mircea Geoana.

Totodata, el a mai adaugat ca o formula de stabilitate, de prosperitate si predictibilitate in zona Marii Negre nu poate fi realizata "in absenta unei relatii corecte si angajate cu cele doua tari cheie din zona Marii Negre - Turcia si Federatia Rusa". "Cred ca este o iluzie sa putem crede ca putem construi stabilitate in zona Marii Negre impotriva intereselor acestor tari", a comentat Geoana.

Alte doua tari care, in opinia presedintelui PSD, ar mai trebui sustinute sunt Ucraina si Georgia. "In acest moment, avem cu totii o obligatie de a sprijini Ucraina, pentru ca aceasta tara care in acest moment are o suprapunere de probleme delicate de natura economica, de natura politica si de natura geopolitica, reprezinta un pilon obligatoriu de stabilitate si stabilizare pentru ecuatia paneuropeana si nu numai (...) Obligatia de a pastra Georgia pe un traseu al democratiei si al valorilor occidentale reprezinta, in continuare, pentru noi toti, o prioritate absoluta", a declarat Mircea Geoana.

"Credem ca in acest context al problemelor legate de criza economica, ar trebui sa vedem care ar fi riscurile absentei unui raspuns integrat pentru problemele tarilor din bazinul Marii Negre si din vecinatatea rasariteana a Uniunii Europene si a NATO", a afirmat Geoana, sugerand ca modelul adoptat de UE in zona Marii Mediterane ar putea sa fie un "inceput de solutie si pentru zona Marii Negre".

Presedintele Senatului se referea la Uniunea pentru Mediterana, lansata in vara anului trecut la initiativa Frantei si formata din 43 de tari de pe continentul european si de pe malul sudic al Marii Mediterane, una dintre cele mai divizate regiuni din lume. Uniunea se axeaza mai putin pe proiecte politice si mai degraba pe unele economice si de mediu, precum depoluarea Marii Mediterane, construirea de autostrazi maritime si dezvoltarea energiei solare.

Incepand cu 2006, Romania si-a asumat un rol tot mai pronuntat la Marea Neagra, incercand sa stimuleze dialogul, sa stabilizeze zona si sa dezvolte proiecte comune. Una dintre cele mai importante initiative este Sinergia Marii Negre, o platforma de cooperare care cuprinde Armernia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina si are sprijinul UE. In viziunea Romaniei, Sinergia reprezinta o abordare multidimensionala si deschisa a cooperarii la Marea Neagra, care sa duca la o dezvoltare sustinuta, la implementarea proiectelor dinamice, la diversificarea dialogului regional si la o platforma de dialog flexibila.

Anul trecut, Polonia si Suedia au propus o noua initiativa, numita Parteneriatul Estic. Aceasta ar urma sa fie un forum multilateral intre UE si Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaijan, Armenia si, cu anumite conditii, Belarusul, pentru promovarea si incurajarea legaturilor economice si politice si pentru a facilita incheierea unor acorduri privind regimul de vize. Parteneriatul Estic ar urma sa fie lansat la un summit in timpul actualei presedintii cehe a UE.

Fata de Parteneriatul Estic, Sinergia Marii Negre are avantajul ca include Rusia si Turcia, tari a caror importanta a subliniat-o Geoana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.