Imensa bomba antibuncar fabricata de Statele Unite va fi gata in cateva luni, a anuntat Pentagonul. Arma va fi gata pe fondul tensiunilor din jurul programului nuclear iranian.
Aceasta bomba cu greutatea de aproape 13 tone, numita Massive Ordnance Penetrator (MOP), vizeaza distrugerea buncarelor aflate la mare adancime, cum sunt cele folosite de Coreea de Nord si Iran pentru a-si proteja experimentele nucleare, informeaza AFP, conform NewsIn.

Bomba este "in curs de fabricare si ar putea fi desfasurata lunile urmatoare", a declarat miercuri purtatorul de cuvant al Pentagonului, Geoff Morrell.

Pentagonul a anuntat in august ca doreste sa accelereze fabricarea acestei bombe si a cerut Congresului deblocarea de fonduri pentru ca proiectul sa se incheie pana in iulie 2010. Congresul a aprobat finantarea, iar Pentagonul a anuntat vineri ca a acordat companiei McDonnell Douglas un contract de 51,9 milioane de dolari, pentru ca bomba sa poata fi transportata de avioanele B-2.

Bomba, care contine aproximativ 2,4 tone de explozibil, are drept scop "distrugerea instalatiilor consolidate folosite de statele ostile pentru a-si proteja armele de distrugere in masa", a explicat Morrell, care nu a raspuns direct la intrebarea daca fabricarea acestei bombe reprezinta un raspuns la programul nuclear iranian. "Nu cred ca cineva poate anticipa care sunt potentialele tinte sau natura acestora. Am dorit doar sa dispunem de o capacitate pe care o estimam necesara, tinand cont de lumea in care traim", a spus el. "Realitatea este ca, in lumea in care traim, oamenii incearca sa fabrice arme de distrugere in masa intr-o maniera ileaga", a mai afirmat purtatorul de cuvant al Pentagonului.

MOP este adesea mentionata ca o potentiala arma destinata distrugerii instalatiei nucleare iraniene de la Natanz. Iranul a recunoscut in septembrie existenta unei a doua instalatii de imbogatire a uraniului in apropierea orasului Qom.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.