Sanofi Pasteur, divizia de vaccinuri a Grupului sanofi-aventis, care a dezvoltat singurul vaccin impotriva gripei aviare autorizat in SUA, a anuntat ca este pregatita sa sprijine eforturile de sanatate publica pentru a raspunde situatiei provocate de aparitia noii tulpini de virus gripal A(H1N1). Anuntul vine la putin timp dupa ce grupul farmaceutic elvetian Novartis a anuntat ca a produs un prim lot de vaccinuri impotriva virusului gripei porcine si intentioneaza sa scoata serul pe piata in toamna.

Compania a primit noul virus izolat pentru cultura A(H1N1) de la Centrele de Referinta Internationale ale OMS si a inceput pregatirea unei tulpini de lucru care va fi utilizata pentru producerea vaccinului. Sanofi Pasteur estimeaza in momentul de fata ca va avea primul vaccin concentrat in termen de patru – sase luni. Acest vaccin ar contribui astfel la prevenirea raspandirii noului virus gripal A (H1N1). Disponibilitatea sa va face obiectul aprobarilor reglementare.

Prin asumarea acestui angajament de a dezvolta si furniza un vaccin impotriva noii tulpini a virusului gripal A(H1N1), Sanofi Pasteur sprijina lupta impotriva pandemiei de gripa coordonata de OMS, Departamentul de Sanatate si Servicii Umane (DSSU), precum si de Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CCPB) din Statele Unite, Institutiile Europene, Ministerul Sanatatii din Franta, dar si de alte autoritati nationale si internationale din intreaga lume”, a declarat Wayne Pisano, Presedinte si CEO al Sanofi Pasteur. “Sanofi Pasteur mentine o comunicare permanenta cu aceste autoritati din domeniul sanatatii pentru a contribui la dezvoltarea unui plan de reactie adaptat la nevoile locale de sanatate publica”, a adaugat acesta.

Cel mai mare furnizor mondial de vaccin antigripal, Sanofi Pasteur implementeaza in prezent planurile sale interne de pregatire impotriva pandemiei de gripa, pentru a-si asigura capacitatea continua de a-si indeplini misiunea de sanatate publica, constand in producerea unui numar cat mai mare de doze de vaccin, intr-un timp cat mai scurt, pentru a face fata amenintarii pandemiei de gripa, mentinand in acelasi timp productia altor vaccinuri care salveaza vieti.

Faza 6 este caracterizata de transmiterea virusului de gripa pandemica de la om la om si aparitia de focare la nivel de comunitate in cel putin doua regiuni OMS din lume. Ridicarea nivelului de alerta la 6 inseamna aparitia unei pandemii globale, potrivit OMS. Totusi, faza 6 nu exprima nivelul de severitate a pandemiei de gripa.

Pe 25 mai 2009, Sanofi Pasteur a primit o comanda de la Departamentul SUA pentru Sanatate si Servicii Umane (DSSU) pentru furnizarea unui nou vaccin impotriva gripei A(H1N1).

Sanofi Pasteur opereaza facilitati de productie a vaccinului antigripal in Swiftwater, Pennsylvania, Statele Unite, si Val de Reuil, Franta. Toate facilitatile de productie a vaccinului antigripal detinute de Sanofi Pasteur au fost proiectate si construite astfel incat sa se poata face trecerea de la productia de vaccin antigripal sezonier la productia de vaccin antigripal pandemic. Peste 250 de milioane de doze de vaccin antigripal sunt produse in toate facilitatile de productie ale companiei.

Novartis a produs primul lot de vaccin impotriva gripei porcine. Cand va fi scos pe piata?

Sanofi Pasteur produce aproximativ 40% din vaccinurile antigripale distribuite la nivel mondial, iar in SUA a produs peste 45% din vaccinurile antigripale pentru sezonul de gripa 2008/2009. Compania a dezvoltat de asemenea primul si singurul vaccin impotriva gripei aviare autorizat in SUA pentru a fi administrat la om.

Grupul sanofi-aventis, companie farmaceutica de varf la nivel mondial, descopera, dezvolta si ofera solutii terapeutice pentru imbunatatirea vietii tuturor oamenilor.

Sanofi Pasteur, divizia de vaccinuri a Grupului sanofi-aventis, a furnizat peste 1,6 miliarde de doze de vaccin in 2008, facand astfel posibila imunizarea a peste 500 de milioane de oameni din intreaga lume.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.