Al-Qaida actioneaza pentru prima data in Niger, stat sarac, fragilizat deja de doi ani de o rebeliune a tuaregilor in partea de nord, la granita cu Algeria si Mali, rapind doi diplomati canadieni si patru turisti europeni

Intr-o inregistrare audio difuzata miercuri de postul de televiziune al-Jazeera, aripa nord-africana a al-Qaida a revendicat rapirea lui Robert Fowler, trimis special al secretarului general al ONU in Niger, si a colegului sau, Louis Guay, disparuti impreuna cu soferul lor la jumatatea lunii decembrie, la circa 40 de kilometri vest de Niamey.

Al-Qaida a cerut in schimbul elibarii lor, punerea in libertate a doua dintre "elementele" sale arestate "intr-o tara din Sahel", zona care face tranzitia intre desertul Sahara si savana tropicala din Africa, a anuntat miercuri seara o sursa din Mali apropiata acestui dosar.

La jumatatea lunii ianuarie, presedintele Nigerului, Mamadu Tandja, a evocat pista rebelilor tuaregi, insa principalele doua grupari armate tuarege au negat imediat orice implicare in disparitia celor doi diplomati.

Canadienii au disparut in regiunea Tillaberi, o zona destul de sigura, situata departe de regiunile in care actioneaza tuaregii.

Pe de alta parte, cei patru turisti europeni au fost rapiti la 22 ianuarie, in apropiere de granita dintre Mali si Niger. Potrivit lui Nuhu Arzika, un reprezentant al societatii civile, tuaregii ar fi putut juca un rol in aceste rapiri, pentru a incerca sa deterioreze imaginea tarii. "Convingerea noastra este ca rapirile au ca scop sa creeze conditiile pentru ca Nigerul sa fie prezentat drept un stat nesigur pentru straini", a declarat Arzika, organizatorul a numeroase manifestatii impotriva rebelilor. El nu a exclus o "legatura" intre rebelii tuaregi si gruparile teroriste internationale, precum al-Qaida, relateaza NewsIn, citand AFP.

Maman Abu, directorul cotidianului independent Le Republicain, are o alta explicatie. "Concentrand 80% dintre fortele sale militare in zona de nord, pentru a combate rebelii tuaregi, Nigerul a lasat descoperit restul teritoriului sau vast, in special vestul, zona apropiata de bazele al-Qaida", explica Abu. Nigerul "plateste astfel foarte scump aceasta alegere idioata care a deschis teritoriul sau gruparilor teroriste", continua jurnalistul.

"Nimeni nu este in siguranta, iar al-Qaida poate lovi in centrul capitalei", a comentat, la randul sau, un diplomat african sub acoperirea anonimatului.

Potrivit fostului diplomat Isufu Bashar, care se prezinta drept "islamist", "sistemul nigerian de securitate nu poate face nimic impotriva al-Qaida, pentru care teritoriul ramane foarte fertil" in Niger, un stat laic cu o populatie majoritar musulmana. "Al-Qaida ar putea beneficia de orice complici interni pentru a efectua orice operatiune pe teritoriul" Nigerului, a adaugat Bashar.

Deocamdata, Niger si Mali, statele cele mai nesigure de la sud de Sahara, incearca sa-si combine eforturile. Astfel, patrule mixte de supraveghere sunt deja operationale la granita dintre cele doua tari, si au dreptul sa faca incursiuni in ambele teritorii, pentru a urmari gruparile armate.

Un summit pentru securitate si pace in zona sahelo-sahariana, prevazut sa aiba loc joi la Bamako, la care urmau sa participe lideri din Mali, Burkina Faso, Niger, Algeria, Libia si Ciad, a fost amanat miercuri, din cauza unor probleme "de calendar".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.