"A fost usor. Am avut emotii ca la orice procedura medicala, dar emotiile obisnuite, procedura este nedureroasa, inclusiv recoltatul de sange. Am parcurs toate procedurile, mi s-a intocmit carnet de donator, mi s-a facut consultatia medicala, mi s-a luat tensiunea arteriala, care era un pic mare, nu am probleme cu tensiunea, dar probabil si din cauza emotiilor si pentru ca m-ati stresat dumneavoastra cu camerele de luat vederi. Vreau sa transmit un mesaj de solidaritate romanilor, va rog sa va solidarizati, va rog sa mergeti la centrele mobile sau la centrele regionale de donare de sange. Pacientii, copiii, varstnicii au nevoie de sangele nostru", a declarat Florian Bodog, potrivit agerpres.ro.
Campania a inceput miercuri dimineata, in Piata Universitatii, loc in care voluntarii sunt asteptati cu un Centru Mobil de Donare, pana la ora 14:00. "Multi dintre donatorii voluntari privesc acest ajutor nepretuit ca pe o datorie morala si aleg sa doneze sange in mod regulat. La nivel global au loc peste 112,5 milioane de donatii de sange. Din pacate, in Romania mai putin de 2% dintre adulti aleg sa fie donatori. Este un procent mult prea mic raportat la urgentele medicale, la numarul celor care au nevoie de transfuzii de sange pentru salvarea vietii sau pentru tratarea afectiunilor, dar si la numarul mare de donatori voluntari din celelalte state europene", a sustinut ministrul Sanatatii.
Intrebat despre semnificatia si importanta acestei zile, Florian Bodog a precizat ca: "Aceasta zi nu trebuie doar sa omagieze pe cei care isi ajuta semenii in cele mai grele momente, ci si sa ne indemne la implicare si actiune imediata. Intr-o singura sedinta de donare, prin separarea componentelor sanguine, fiecare dintre noi are sansa sa salveze trei vieti".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
Analiză: Amenzile ajung la 100.000 lei prin noul ghid RO e-Transport al ANAF
Sursa: wall-street.ro