Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi "pentru", 12 "impotriva" si 22 abtineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, acesta urmand sa fie trimis presedintelui spre promulgare.

Proiectul de lege, asumat de liderii partidelor parlamentare in baza unor consultari care au avut loc la Cotroceni in mai, prevede ca datele de trafic referitoare la abonati si utilizatori, prelucrate si stocate de catre furnizorul unei retele publice de comunicatii electronice sau de catre furnizorul unui serviciu de comunicatii electronice destinat publicului vor trebui sterse sau transformate in date anonime atunci cand nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicari, dar nu mai tarziu de trei ani de la data efectuarii comunicarii.

Potrivit prevederilor adoptate, prelucrarea datelor de trafic, in scopul stabilirii obligatiilor contractuale ce privesc abonatii serviciilor de comunicatii cu plata in avans va fi permisa pana la implinirea unui termen de 3 ani de la data efectuarii comunicarii. Accesarea datelor se va putea face intr-un cadru precis delimitat, de catre instanta de judecata sau cu autorizarea prealabila a judecatorului Proiectul de lege mai stabileste ca atunci cand sunt transmise in format electronic, solicitarile si raspunsurile se semneaza cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pentru asigurarea integritatii datelor.

La solicitarea instantelor de judecata sau la solicitarea organelor de urmarire penala ori a organelor de stat cu atributii in domeniul apararii si al securitatii nationale, cu autorizarea prealabila a judecatorului stabilit potrivit legii, furnizorii de retele publice de comunicatii de retele electronice destinate publicului pun la dispozitia acestora, de indata, dar nu mai tarziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului si datele de localizare, in conformitate cu prevederile referitoare la protectia informatiilor cu caracter personal, scrie MEDIAFAX.

La dezbaterile generale, deputatul UDMR Mate Andras Levente a precizat ca acest proiect de lege in forma in care este prezentata incalca decizii ale CCR de neconstitutionalitate pe motiv ca nu este o protectie sigura a datelor personale si nu respecta dreptul la viata privata.

Citeste si:
Marius Budăi: Aceste prevederi din PNRR sărăcesc nu doar actualii...
Marius Budăi: Aceste...

Deputatul PNL Valeria Schelan a spus ca PNL este in favoarea acestui proiect care este important pentru securitatea Romaniei, in contextul crizei refugiatilor. In opinia ei, proiectul are o foma mult imbunatatita, fata de propunerile precedente care au fost respinse de Curtea Constitutionala si raspunde rezervelor societatii civile. Deputatul PC Bogdan Ciuca a spus ca cei care se opun proiectului „abordeaza subiectul pe langa”, aratand ca nu este vorba de o lege a cartelelor prey pay, nici de ascultarea telefoanelor, ci de datele tehnice care sa permita identificarea echipamentele de comunicatii.

"Am constatat ca majoritatea celor care abordeaza subiectul il abordeaza pe langa, nu vorbim de legea cartelelor prey pay, nici de ascultarea telefoanelor. Nu vorbim de o incalcare a drepturilor, nu creeaza vulnerabilitati. Legea are in vedere nu ascultarea convorbirilor, noi vorbim despre date de identificare a echipamentelor, datele tehnice care sa permita identificare echipamentului de comunicatii”, a spus Ciuca.

Citeste si:
Deputat PSD: "Prin termoscanare se accesează toate datele personale
Cătălin Rădulescu, PSD, medic...

"Textul nu spune ca trebuie retinute datele 3 ani, ci ca trebuie sterse datele in cel mult trei ani. Deci il obliga pe operator sa steaga datele in maxim 3 ani. Exista temeri datorita subiectului, istoriei noastre, dar nu aici le rezolvam", a adaugat Ciuca.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.