Sanatate 25 Mai 2020 09:45

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, medic de profesie, susţine că prin termoscanare „se accesează toate datele personale”.

"Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele.

Eu am studiat şi ca medic chestiunea asta şi din punct de vedere al legalităţii şi a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical. Nu poţi să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e.

Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îţi asigură dreptul la informaţii private. Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele.

Pe de altă parte, orice răceală o să-ţi dea o temperatură mai mare fără să ai COVID. Nu trebuie să ai COVID ca să ai 37,3. Eu, de exemplu, am avut pneumonie la un moment dat, altă dată bronşită cronică şi am făcut temperatură. Orice stare de gripă, viroză gripală îţi dă temperatură peste 37 de grade.

Ca să interzici intrarea într-o locaţie a unui om să facă cumpărături pentru că are 37 de grade iarăşi este o prostie, deci este o încălcare a dreptului fundamental de mişcare.

Să vină cei de la o secţie de Poliţie să-l ridice şi să-l ducă la spital iar este îngrădirea unui drept, pentru că cel puţin omul ăla trebuie să meargă acasă. Dar din ce am înţeles de la ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în momentul în care temperatura este peste 37,3 grade, prin termoscanare se anunţă o secţie de poliţie care vine şi te ridică.

Citeste si:
Ce trebuie să știi despre infecția cu Salmonella
Ce trebuie să știi despre...

Toate astea trei la un loc reprezintă nişte încălcări grave. Nu poate să existe o autoritate care să mă urmărească pe mine fără să aibă niciun fel de motiv să ştie în orice moment unde sunt, unde intru, de ce intru”, a precizat Rădulescu, potrivit Digi24.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a afirmat că la intrarea în magazine şi instituţii nu se face termoscanare, ci doar se măsoară temperatura. Acesta a adăugat că termometrul digital nu înregistrează date personale, „nu implantează cipuri”, „nu face poze” şi „nu ia CNP-ul, numele şi adresa persoanei”, ci afişează „doar” temperatura şi poate fi utilizat de personal nemedical instruit.


Despre autor:


Ultima actualizare: 25 Mai 2020 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.