Peste 150 de caini au fost adoptati luni, miercuri si vineri din adaposturile municipalitatii, fata de 25 in toata saptamana trecuta, programul zilelor de adoptie fiind prelungit intre orele 9.00 si 15.00, incepand de saptamana viitoare.

Potrivit reprezentantilor Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), in cele trei zile de adoptii de saptamana aceasta au fost adoptati 153 de caini, dintre care 25 luni, 44 miercuri si 84 vineri.

Din cei peste 80 de caini adoptati vineri, 52 au fost luati din adapostul Theodor Pallady si 32 din cel de la Mihailesti.

"Pentru a face posibile aceste adoptii, programul de functionare al bazelor autoritatii a fost prelungit pana la ora 19.00, respectiv pana cand toti cetatenii care au dorit sa adopte un caine au reusit acest lucru", a declarat Razvan Bancescu, coordonatorul de proiect al ASPA.

Potrivit lui Razvan Bancescu, incepand de luni, cainii din adaposturile municipalitatii vor putea fi adoptati in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 9.00 si 15.00, iar in cazul in care vor exista cereri, programul ar putea fi prelungit pana la solutionarea acestora.

Coordonatorul de proiect la ASPA declara miercuri ca, avand in vedere noile prevederi legale, municipalitatea vrea extinderea programului de adoptii, atat din punct de vedere al zilelor de adoptie, cat si al orarului zilnic, scrie MEDIAFAX.

"In mod normal, cand o astfel de prevedere legala privind eutanasierea intra in vigoare, trebuie sa dam posibilitatea celor care vor sa ia caini sa poata veni sa-i ia", a spus Razvan Bancescu.

Reprezentantul ASPA a precizat ca, intr-o prima etapa, este extins orarul in zilele deja stabilite pentru adoptie, respectiv luni, miercuri si vineri, iar ulterior, in functie de resursele umane, programul de adoptie va fi extins marti si joi.

"Trebuie sa gasim resurse sa extindem programul de adoptii, si aici vorbesc de resurse umane, pentru ca este nevoie de o persoana care sa inregistreze toate formulare", a adaugat Bancescu.

Citeste si:
Lora ar vrea să adopte un copil: „Eu cred că dacă poți să iubești...
Lora ar vrea să adopte un...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.