Presedintia a precizat, luni, ca practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a presedintilor prevede ca alte tari sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitati sefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care Romania va fi reprezentata de catre ambasadorul roman la Washington, George Maior. Reactia presedintiei vine dupa ce Camera Deputatilor a aprobat deplasarea lui Liviu Dragnea in SUA pentru a participa la ceremonia de preluare a mandatului de catre Donald Trump, iar premierul Grindeanu a afirmat ca este posibil sa mearga si el.

”Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor presedinti, sefii misiunilor diplomatice acreditati la Washington sunt singurii care ii reprezinta oficial pe sefii de stat si guvernele lor la evenimentele de investitura. Nicio delegatie straina, cu atat mai putin sefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitata oficial cu aceasta ocazie”, precizeaza Administratia Prezidentiala.

Regula a fost reconfirmata explicit prin invitatia trimisa de catre Departamentul de Stat catre misiunile diplomatice de la Washington. ”Delegatii formate din reprezentanti ai unor institutii sau partide care participa la evenimente organizate in marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezinta oficial statul roman. Romania va fi reprezentata, conform practicii amintite, de ambasadorul Romaniei in Statele Unite ale Americii”, se mai arata in comunicatul presedintiei.

PSD sustine ca Dragnea si Grindeanu au fost invitati la investirea lui Donald Trump

Secretarul Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu (PSD), a anuntat ca presedintele Camerei, Liviu Dragnea, a fost invitat sa participe la ceremonia de investire a noului presedinte al SUA, Donald Trump, Biroul Permanent al Camerei aproband in unanimitate deplasarea liderului social-democrat care va avea loc in perioada 17 – 21 ianuarie.

“Am avut si un memorandum intern cu privire la deplasarea domnului presedinte Liviu Dragnea. A fost invitat sa participe la Washington DC la ceremonia de investire a celui de-al 45-lea presedinte al SUA, Donald Trump, si la evenimentele conexe prilejuite de acest moment. Invitatia a fost lansata de catre vicepresedintele Comitetului de investire a presedintelui. Perioada este 17-21 ianuarie. Normal ca a fost aprobata in unanimitate deplasarea domnului presedinte Liviu Dragnea”, a declarat Marcel Ciolacu.

Deputatul PSD a mai spus ca la ceremonia de investire a lui Donald Trump a fost invitat si premierul Sorin Grindeanu. Premierul a declarat, luni, pentru News.ro ca este posibil sa mearga la ceremonia de investire a noului presedinte al SUA, Donald Trump, confirmand, totodata, faptul ca a primit o invitatie in acest sens.

Citeste si:
Victorie pentru Donald Trump. A câștigat alegerile interne din...
Victorie pentru Donald Trump....

Pe 20 ianuarie, cel de-al 45-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii depune juramantul in cadrul unei ceremonii care va avea loc la Washington, pe treptele celebrei cladiri a Capitoliului.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.