Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, ca au existat discutii informale cu lideri ai Partidului Miscarea Populara de unde a concluzionat ca exista, din partea acestora, ”deschidere” pentru formarea unei coalitii de dreapta. Totodata, Turcan a aratat ca vor fi si discutii cu actualul premier Dacian Ciolos, subliniind ca acest ”comportament politic prin care in unele momente te speli pe maini de anumite persoane” ei i se pare ”neproductiv”.

”Da, au fost discutii (cu PMP - n.r.) si exista deschidere. Cand vorbim despre o coalitie de dreapta am avut in vedere si avem in vedere toate partidele care clameaza valorile de dreapta, pentru ca numai asa poti sa clarifici scena politica”, a afirmat presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, intrebata fiind, intr-o conferinta de presa, daca a avut discutii cu lideri ai Partidului Miscarea Populara.

Exista o deschidere pentru o guvernare de dreapta si pentru un program de guvernare de dreapta

”Cand avem aceste discutii, punem programul inainte si punem aceasta idee de dezvoltare a Romaniei prin investitii. (...) Sunt lucruri in care noi credem, pentru care, din pacate, nu am vorbit suficient in campanie si am invatat lucrul acesta. Regretam lucrul acesta, insa avem datoria in acest moment al reconstructiei Partidului National Liberal sa ne concentram pe cei care cred in dreapta politica romaneasca”, a punctat Turcan.

Referitor la afirmatiile liderului PMP, Traian Basescu, cum ca el ar fi cel mai bun premier, Turcan a spus ca numele de prim-ministru apare dupa consultari si dupa ipoteza conturarii unei majoritati parlamentare.

”Ar fi total nepotrivit in momentul de fata sa vorbim despre o persoana propusa pentru premier”, a subliniat Turcan.

Ea a afirmat ca, dupa toate discutiile pe care liberalii le-au avut cu unele partide unde a constatat ca exista deschidere spre o guvernare de dreapta, si dupa ce a vazut si rezultatele finale ale alegerilor din 11 decembrie este posibila formarea unei majoritati de dreapta, scrie News.ro.

Intrebata daca vor mai exista discutii cu actualul premier Dacian Ciolos, Raluca Turcan a raspuns: ”Vom discuta si, in momentul in care avem raspunsuri, evident ca le vom face publice”.

Citeste si:
Sorin Grindeanu, acuzații la adresa guvernării: „Nu știm unde s-au...
Sorin Grindeanu, acuzații la...

”Comportamentul acesta politic prin care in unele momente te speli pe maini de anumite persoane mie mi se pare neproductiv si PNL cred ca trebuie sa dea dovada de seriozitate pe viitor. Asadar, prima discutie o vom avea cu Dacian Ciolos, vom discuta si cu colegii din conducerea PNL si vom ajunge la o concluzie. Pe mine n-o sa ma auziti niciodata spalandu-ma pe maini si gasind vinovati in alta parte”, a conchis Turcan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.