Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea de doctorat si a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Victor Ponta poate contesta decizia in termen de 14 zile.

Decizia a fost luata cu 34 de voturi “pentru” si o abtinere, in prima sedinta a noului Consiliu General al CNATDCU. Comisia de stiinte juridice a CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor acordat lui Victor Ponta, dupa ce comisia de lucru formata din trei persoane a analizat dosarul privind acuzatiile de plagiat in cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, informeaza NEWS.ro.

Propunerea Comisiei de stiinte juridice a fost supusa la vot si aprobata de Consiliu General al CNATDCU, Victor Ponta putand contesta rezultatul in termen de 14 zile.

Daca Victor Ponta depune contestatie, reanalizarea cazului ar putea dura intre 30 si 45 de zile. Daca nu va depune contestatie, atunci CNATDCU va trimite rezolutia privind retragerea titului de doctor in drept la Ministerul Educatiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titul de doctor in drept.

In 18 iunie 2012, revista Nature scria, in editia online: "Premierul Victor Ponta a fost acuzat ca a copiat largi sectiuni ale tezei de doctorat in drept din 2003, fara a cita sursele bibliografice corespunzatoare"

Intr-o prima faza, CNATDCU a decis, in 29 iunie 2012, ca Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvant cu cuvant, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti a hotarat, in unanimitate, ca este vorba de plagiat.

Pe 18 iulie 2012, insa, Consiliul National de Etica a decis ca Ponta nu a plagiat.

In martie 2016, Universitatea din Bucuresti a anuntat ca a trimis din nou la Ministerul Educatiei dosarul care probeaza verdictul de plagiat dat in cazul lucrarii de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor.

Reactia lui Victor Ponta dupa verdictul de plagiat

Fostul premier Victor Ponta a publicat pe pagina sa de Facebook o reactie dupa decizia CNATDCU de propunere de retragere a titlului de doctor.
Citeste si:
Liviu Puștiu, alături de Jador după ce și-a anunțat retragerea din...
Liviu Puștiu, alături de...

"Ok - tehnocratii au rezolvat principala problema a tarii - mi-au luat si ei doctoratul (ca Basescu in 2012)! Inteleg ca acum (dupa aceasta mare victorie) totul va fi bine - de azi incep sa creasca incasarile la buget, sa iesim din deficit. De azi incepem sa primim banii europeni pe care nu i-am luat pana acum. De azi platim subventiile in agricultura, marim salariile si pensiile. De azi nu mai mor bebelusii in spitale si nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Si de azi nu mai suntem "marfa" pe care o vand tehnocratii ca sa primeasca o promovare cand se intorc la Bruxelles!

Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrati l-a facut doar pentru persoana mea - o ordonanta de urgenta doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (cand am primit verdictul de neplagiat in 2012 de la acelasi CNACTDU a mai fost o teza de doctorat examinata in acelasi timp - fac pariu ca nu aveti "Curaj" sa o revedeti si pe aceea). O hotarare definitiva data in favoarea mea de ICCJ in 2014 ignorata! Va multumesc din inima dragi politruci!

Citeste si:
Emilia Șercan, declarații după decizia de plagiat în cazul lui...
Emilia Șercan, declarații...

Si de azi ma ocup sa imi fac o noua teza de doctorat cu tema "Fabulosa Guvernare Tehnocrata si maretele sale realizari pentru poporul roman" - that will be fun!"


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.