Jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat de plagiat pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, într-o postare pe Facebook publicată joi dimineață. „A tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi; a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale”, a susținut Emilia Șercan.

Declarațiile Emiliei Șercan după decizia de plagiat în cazul lui Lucian Bode

Emilia Șercan susține că Lucian Bode a copiat aproximativ 20% din textul tezei de doctorat, și nu 3%, așa cum a stabilit Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, la începutul acestei luni.

„Să vedem dacă dr. Bode va saluta și analiza mea”

„Am promis că analizez teza de doctorat a lui dr. Lucian Bode, am analizat-o. Și ce să vezi: dr. Bode a plagiat. Și nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%.

Ideile analizei mele, pe scurt:


  • Ministrul de Interne, care și-a susținut teza în 2018 - la doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege - a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze acest nou filtru de prevenție a fraudei;

  • Probele prezentate în această investigație demonstrează că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale; în plus, am identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate;

  • Lucian Bode a introdus în arsenalul metodelor de fraudă folosite în România plagiatul prin traducere: a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol, nici în bibliografie; în câteva situații a plagiat până și notele de subsol incluse în unele dintre articolele neatribuite și plagiate prin traducere;

  • Bode a obținut calificativul “Foarte bine” pentru o teză în care partea de cercetare proprie, elementul distinctiv și obligatoriu pentru orice demers doctoral, se rezumă la trei paragrafe, în care este prezentată o pretinsă “simulare” a prețurilor la motorină, gaze și electricitate în județul Cluj făcută în luna august 2018;

  • Deși au existat serioase semnale de alarmă cu privire la teza lui Lucian Bode încă din august 2018, când lucrarea a fost analizată cu softul, îndrumătorul său de doctorat, prof. univ. Adrian Ivan - rector-comandant al Academiei SRI - a dat undă verde pentru susținerea publică;

  • Pusă să dea un verdict în cazul tezei lui Lucian Bode - unul dintre miniștrii cheie ai actualului Guvern și nr. 2 în PNL - Comisia de etică a UBB stabilit că doar 2,95% din lucrare este plagiată, conținut pe care l-a justificat prin “necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin “erori de citare”.

Acum să vedem dacă dr. Bode va saluta și analiza mea cu același entuziasm și cu aceeași rapiditate cu care a salutat acum trei săptămâni analiza UBB", a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Acuzații de plagiat și către alți oficiali

Amintim că jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat și pe fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, că ar fi plagiat un curs universitar și că și-ar fi „însușit fraudulos și paternitatea” mai multor capitole semnate anterior de alți autori. În urma acestui scandal, Cîmpeanu a demisionat din funcție.

Lucian Bode a plagiat, dar rămâne doctor

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a confirmat că ministrul Lucian Bode a copiat, după ce i-a analizat teza de doctorat.

„Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual". Dr. Dacian Dragoș, președintele comisiei de etică UBB:

Citeste si:
Primii salvatori români care au fost trimiși în Turcia s-au întors...
Primii salvatori români care...

„Există elemente de plagiat sau de citare eronată."

Oficialul a plagiat aproape două mii de cuvinte, dintr-un total de 65.000, adică 3% din lucrare nu îi aparține. Sunt șapte pagini copiate din 20 sesizate.

„Noi am analizat obiectiv, fără să ţinem seama de toate presiunile care au existat. Nu putem să propunem sancţiuni”, a spus dr. Dacian Dragoș, președintele comisiei de etică UBB.

Totuși, Bode rămâne cu titlul și ia partea bună: a copiat, dar puțin, așa cum certifică documentul oficial. Liderii USR îi cer, însă, demisia.

Citește și: Ministrul de Interne, Lucian Bode, și-a secretizat lucrarea de doctorat cu o zi înainte de a fi făcută publică, deși prevederile legale obligă la expunerea tezei


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.