Presedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a afirmat, joi, in replica la atacurile fostului presedinte Traian Basescu, ca acesta este "un om in varsta si nefericit", adaugand ca poate la PMP se practica "datul cu capul de pereti".

"Traian Basescu este un om in varsta , nefericit, din multe motive si de viata si sentimentale. Poate dumnealui este obisnuit la PMP ca ei intre ei sa se dea cu capul de pereti. Noi avem altfel de relatii civilizate, de prietenie, de oameni normali", a spus Liviu Dragnea, intrebat in legatura cu afirmatia lui Traian Basescu potrivit careia daca el era premier Dragnea "era dat cu capul de toti peretii sau demisiona".

Referitor la decizia criticata de Traian Basescu de a chema ministrii PSD pentru a da explicatii la partid, Liviu Dragnea a mai spus ca decizia este normala atata vreme cat partidul este cel care de conteaza electoral actiunile Guvernului, relateaza MEDIAFAX. "Pe de alta parte, este o atitudine cu care este de acord si Victor Ponta pentru ca e normal sa fie asa. Partidul este cel care sustine acest Guvern, pe langa alte artide din coalitie. Partidul este care deconteaza tot ce face un Guvern si participa in alegeri", a spus Dragnea.

Traian Basescu spune ca premierul Victor Ponta va fi in situatia de a lua aprobari de la PSD pentru orice si ca este inadmisibil ca Liviu Dragnea le cere ministrilor sa aiba un anumit comportament, sustinand ca daca era el premier ori demisiona, ori Dragnea era “dat cu capul de toti peretii”.

Intrebat, miercuri seara, la B1 Tv, despre afirmatia lui Liviu Dragnea potrivit careia le va cere ministrilor sa aiba un anumit comportament public si asteapta de la acestia sa nu mearga la televizor sa comenteze divorturi sau violuri si sa arate ca le pasa de oameni, Basescu a spus: “Este clar ca premierul Ponta va trebui sa ia aprobari de la partid de acum inainte pentru orice. Eu nu as fi ajuns niciodata in aceasta situatie. Dar are si Ponta o responsabilitate. Numai la declaratia asta i-as fi lasat lui Dragnea Guvernul: «Ia-l, nene». Sau i-as fi spus: «Nenica, vezi tu Palatul asta? Se numeste Victoria! Ia-l, ia demisia de aici». Numai ca Ponta nu poate sa demisioneze pentru ca e greu de crezut ca Iohannis mai desemneaza pim-ministru de la PSD. Si PSD nu vrea sa piarda guvernarea”, a spus Basescu.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.