Sistemul compensarii prin puncte prevazut de Legea imobilelor nationalizate a fost acceptat de CEDO si este compatibil cu standardele UE, iar orice alta varianta, respectiv recunoasterea despagubirilor in bani, ar fi ridicat deficitul la un nivel care nu mai putea fi acoperit, afirma premierul Ponta.

"Vreau sa fac o precizare, pentru ca exista parlamentari care cunosc situatia si doar din demagogie o exploateaza pe la televizor, iar altii care nu cunosc. Orice alta varianta decat cea cu puncte, si anume recunoasterea despagubirilor in bani, se introduce imediat in calculul ESA al deficitului public si ar fi dus Romania imediat, la momentul recunoasterii acestor despagubiri, la un deficit pe care niciun fel de guvern nu l-ar fi putut vreodata gestiona", a spus Ponta, in plenul Parlamentului, transmite MEDIAFAX.

El a cerut scuze tuturor celor care au fost deposedati de imobile in regimul comunist, dar mai ales tuturor cultelor religioase, cu o mentiune pentru cultul greco-catolic, aratand ca, dupa 70 ani, era necesara o astfel de pozitie si a aratat ca pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului se afla in prezent peste 3.500 dosare privind retrocedarea imobilelor nationalizate.

Premierul a explicat totodata necesitatea angajarii raspunderii pentru un proiect care trebuie asumat la nivel politic, deoarece toate guvernele au adoptat legi in domeniu care nu au rezolvat insa problemele, si a asigurat din nou ca nu intentioneaza pentru perioada urmatoare sa repete acest demers care trebuie folosit doar in situatii exceptionale si pe care l-a criticat in perioada in care s-a aflat in opozitie.

In final, Ponta a cerut Parlamentului un "parteneriat" prin care sa se dovedeasca faptul ca pot fi luate decizii grele, dar necesare pentru societate, fara scuze caracteristice unei "impotente politice" prin care sa fie amanata rezolvarea problemelor legate de retrocedarea imobilelor, dar si ajutor pentru ca persoanele care au fraudat statul in 2009-2011 prin cesionarea de drepturi litigioase sa raspunda penal.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Citeste si: Guvernul si-a asumat raspunderea pentru Legea despagubirilor


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.