Fostul presedinte egiptean islamist Mohammed Morsi, care provine din randul miscarii Fratii Musulmani, a fost condamnat definitiv, sambata, la 25 de ani de inchisoare intr-un caz in care este acuzat de spionaj in favoarea Qatarului, declara surse judiciare, relateaza Reuters.

Morsi, primul presedinte egiptean ales democratic, in urma revoltelor ”primaverii arabe” din 2011, a fost rasturnat de la putere la jumatatea lui 2013 de generalul, pe atunci, Abdel Fattah el-Sisi, actualul presedinte al tarii, in urma unor proteste in masa fata de regimul pe care incerca sa-l islamizeze. El a fost arestat imediat.

Curtea de Casatie egipteana i-a redus pedeapsa in acest caz de la 40 la 25 de ani prin aceasta hotarare definitiva.

Morsi ispaseste o pedeapsa la 20 de ani de inchisoare, dupa ce a fost condamnat pentru uciderea unor protestatari in timpul unor demonstratii in 2012.

El-Sisi si-a reprimat opozitia dupa ce l-a indepartat pe Morsi. Mii se sustinatori ai miscarii Fratii Musulmani au fost judecati sumar, iar sute au fost condamnati la moarte sau la pedepse dure, scrie News.ro.

In 2014, autoritatile l-au acuzat pe Morsi si pe alte noua persoane ca au pus in pericol securitatea tarii pentru ca au divulgat secrete de stat si documente sensibile Qatarului.

Relatiile intre Cairo si Doha au fost afectate de sustinerea pe care Qatarul i-a oferit-o lui Morsi.

Egiptul este una dintre cele patru tari arabe, alaturi de Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite (EAU) si Bahrain, care au acuzat la 5 septembrie acest emirat de la Golful Persic de sustinerea financiara a unor grupari jihadiste si de o apropiere de Iran, acuzatii pe care Doha le respinge.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.