Dupa trei zile de la inceperea primului val al acestui atac cibernetic masiv, un oficial american a dezvaluit ca numarul calculatoarelor afectate a ajuns la 300.000, dar rata de infectare s-a redus considerabil in intreaga lume.

De asemenea, au inceput sa apara si primele dovezi cu privire la originea acestei campanii, care a provocat haos in pana la 150 de tari din intreaga lume. Cercetatorul Google, Nell Mehta, a postat imaginea unui cod ce demonstreaza anumite similaritati intre virusul WannaCry si o incercare de hacking atribuita regimului de la Phenian.

Alti experti s-au indreptat spre acelasi indiciu lasat in urma de catre hackeri, declarand ca in spatele atacurilor cibernetice sunt hackerii guvernamentali din Coreea de Nord, scrie News.ro.

”Credem ca asta ar putea sa fie cheia pentru rezolvarea unei parti a misterului din jurul acestui atac”, au declarat cercetatorii de la firma de securitate cibernetica Kaspersky.

Directorul Intezer Labs, Itai Tevet, a confirmat legatura dintre regimul nord-coreean si WannaCry.

”Intezer Labs confirma atribuirea #WannaCry catre Coreea de Nord, nu doar din cauza functiei din Lazarus. Mai multe detalii vor veni”, a scris directorul firmei israeliene de securitate cibernetica intr-un mesaj postat pe Twitter.

Intre timp, un consilier prezidential a criticat acuzatiile venite din partea unor companii tech, care sustin ca agentiile guvernamentale americane sunt de vina pentru acest atac cibernetic, pentru ca hackerii au exploatat o vulnerabilitate a sistemului Windows descoperita si stocata de catre Agentia Nationala de Securitate (NSA).

Citeste si:

”Nu vorbim de o unealta dezvoltatea de catre NSA... Acesta este un atac mondial”, a declarat consilierul pentru securitate interna de la Casa Alba, Tom Bossert.

Anterior, Vladimir Putin a dat vina pe SUA

”Un spirit lasat dintr-o lampa fermecata, in special atunci cand a fost creat de serviciile secrete, poate sa provoace prejudicii si pentru autorii si creatorii sai”, a declarat presedintele rus la un summit economic de la Beijing.

Hackerii guvernamentali rusi au fost acuzati recent ca au lansat atacuri cibernetice pentru a se implica in alegerile din mai multe tari, inclusiv Franta si Statele Unite.

Insa, Putin a explicat ca hackerii rusi nu au nicio legatura cu atacul cibernetic masiv, care a paralizat institutii guvernamentale, banci, companii si spitale din intreaga lume, fiind lovite inclusiv calculatoarele sistemului sanitar din Marea Britanie.

Presedintele Microsoft, Brad Smith, a declarat in weekend ca acest atac cibernetic demostreaza pericolul reprezentat de stocarea unor vulnerabilitati de software in serverele NSA.