Patru copii se aflau printre persoanele gasite moarte in camion, pe autostrada dintre frontiera ungara si Viena, unde fusese abandonat cu 24 de ore inainte. Refugiatii erau cel mai probabil originari din Siria sau Afganistan.
Doi medici patologi examineaza cadavrele la departamentul de medicina legala din Viena. "Inca asteptam raportul final de la echipa de legisti, dar se pare ca (refugiatii) s-au sufocat", a declarat duminica Gerald Pangl, purtator de cuvant al politiei din provincia Burgenland, unde a fost gasit camionul, relateaza Reuters in pagina online.
Pangl a adaugat ca refugiatii erau atat de inghesuiti in camion incat cinci persoane erau nevoite sa imparta o suprafata de numai un metru patrat.
Politia precizase anterior ca vehiculul conceput pentru transportul produselor de carne nu avea guri de aerisire. Specialistii incearca insa sa stabileasca daca unitatea de racire a vehiculului era functionala in timpul transportului, a adaugat Pangl.
Cinci suspecti - patru bulgari si un afgan - au fost retinuti in Ungaria in legatura cu acest caz, fiind cercetati pentru trafic de persoane.
Camionul in care se aflau cadavrele in descompunere ale celor 71 de imigranti a fost gasit joi abandonat pe marginea unei autostrazi din Austria, in apropierea frontierei cu Ungaria. Printre cele 71 de persoane se aflau 59 de barbati, opt femei si patru copii, intre care o fetita in varsta de unul sau doi ani si trei baieti de 8, 9 si 10 ani, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro