Iurie Leanca si-a lansat luni un nou partid, afirmand cu aceasta ocazie ca Republica Moldova este condusa de comunisti, iar coalitia de guvernare este o grupare de interese care nu are nimic cu valorile europene.

Leanca a precizat ca formatiunea sa politica, Partidul Popular European din Moldova, va reprezenta electoratul proeuropean si va acoperi "golul imens" lasat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

"Moldova este condusa de comunisti, de votul lor depinde votarea legilor. In prezent, in Republica Moldova nu exista partide care sa reprezinte electoratul european. Si asta s-a intamplat ca urmare a nerespectarii votului dat de electoratul proeuropean. Azi la guvernare avem o grupare de interese, o constructie politica improvizata. PLDM nu mai este azi un partid credibil, nu are nimic cu valorile democratice si europene. A imprumutat de la comunisti vechile lor obiceiuri. Este prima data cand din discursul oficialilor europeni dispar declaratiile cu privire la perspectiva europeana a Republicii Moldova", a declarat Leanca, potrivit MEDIAFAX.

"Vom avansa in formarea echipei in asa fel incat sa fim pregatiti in orice moment sa preluam guvernarea", a mai spus Leanca, fost membru al PLDM.

Din partidul lui Leanca vor face parte inclusiv istoricul si politologul Octavian Tacu, fost ministru al Tineretului si Sportului, analistul politic Oazu Nantoi, directorul executiv al Asociatiei pentru Politica Externa, Victor Chirila (consilier al fostului premier Vlad Filat), fostul deputat PLDM Ghenadie Ciobanu, fostul sef al Cabinetului fostului premier Iurie Leanca, Eugen Sturza.

In ultima perioada, mai multi functionari si-au dat demisia pentru a se alatura fostului premier, printre acestia fiind seful Biroului pentru Relatii cu Diaspora, Victor Lutenco, dar si fostii viceministri de Externe, Valeriu Chiveri si Iulian Groza. Totodata, membru fondator al noului partid este si fostul vicepremier pentru Reintegrare Eugen Carpov.

Citeste si:
Danemarca, prima țară cu un partid condus de roboți
Danemarca, prima țară cu un...

Iurie Leanca a anuntat, la sfarsitul lui februarie, ca paraseste PLDM, dupa ce Guvernul condus de Chiril Gaburici a primit votul Parlamentului. Potrivit lui Leanca, faptul ca PD (Partidul Democrat), PLDM si PCRM (Partidul Comunistilor din Republica Moldova) au votat un guvern minoritar inseamna un pas inapoi in parcursul european al Republicii Moldova.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.