Helric Fredou, in varsta de 44 de ani, era adjunctul sefului serviciului regional al politiei judiciare din departamentul Haute-Vienne. In noaptea de miercuri spre joi, el a trimis un grup de anchetatori la Chateauroux pentru a efectua verificari in cadrul anchetei privind atentatul de la Charlie Hebdo. El a asteptat revenirea echipei pentru a afla informatiile obtinute, apoi, in jurul orei 1.00 (2.00, ora Romaniei) s-a impuscat in cap cu arma de serviciu.
Fredou si-a inceput cariera la Versailles si ulterior a preluat un post de conducerea la Limoges. In acea perioada el a cunoscut un episod de depresie severa. De altfel, arma de serviciu i-a fost retrasa atunci pentru a evita o tragedie.
In urma cu aproximativ un an, in noiembrie 2013, un politist de la acelasi comisariat, care avea tot 44 de ani, s-a sinucis la birou impuscandu-se in cap. El a lasat o scrisoare in care preciza ca nu simte ca se ridica "la inaltimea functiei". Cadavrul sau a fost descoperit chiar de Helric Fredou, politistul care s-a sinucis in noaptea de miercuri spre joi fara a lasa insa o scrisoare prin care sa-si explice gestul, scrie MEDIAFAX.
Franta a trait 53 de ore de cosmar, de la atentatul comis miercuri la redactia pariziana a publicatiei Charlie Hebdo, pana la luarea de ostatici sangeroasa de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris. In total, 17 persoane au murit in aceasta serie de atacuri comise de trei jihadisti francezi, care au afirmat ca s-au coordonat si care au fost ucisi de fortele de ordine vineri seara.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro