George W. Bush a apreciat ca exista 50% sanse ca fratele sau Jeb sa intre in cursa pentru viitoarele alegeri prezidentiale americane.

Fostul guvernator al Floridei, in varsta de 61 de ani, "este in plina lupta" cu eventualitatea de a candida pentru Casa Alba in 2016, a recunoscut fratele sau mai mare duminica, intr-un interviu pentru postul CBS. Aceasta eventualitate "este de 50-50", a spus fostul presedinte.

"Suntem foarte apropiati. In acelasi timp, nu este genul care sa vina sa-mi bata la usa rozandu-si unghiile pana la sange din cauza deciziei pe care o are de luat. Cunoaste consecintele (unei asemenea decizii) asupra familiei. Si-a vazut tatal presedinte. Pentru mine este cap sau pajura", a spus el, scrie MEDIAFAX.

Fiul lui Jeb Bush, George Prescott Bush, care tocmai a fost ales marti "land commissioner", o functie putin cunoscuta dar puternica in Texas, a declarat ca este mai degraba probabil decat improbabil ca tatal sau sa candideze. George W. Bush, al 43-lea presedinte american, a declarat ca il va sustine pe fratele sau in cazul in care acesta va candida si ca va face tot ceea ce-i va cere, inclusiv sa ramana in umbra.

Este cunoscut faptul ca Jeb Bush ia in calcul foarte serios sa candideze in alegerile primare republicane, in 2016, de pe o pozitie moderata si mai putin ortodoxa ca a eventualilor sai concurenti conservatori. El s-a declarat in favoarea unei reforme ambitioase a imigratiei, inclusiv a unei regularizari masive a situatiei imigrantilor clandestini.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.