Forte de politie au fost desfasurate masiv joi in capitala Cairo, care se confrunta de la revolta din 2011 cu mai multe crize si manifestatii ce s-au soldat frecvent cu violente sangeroase.
Ziua de joi va fi un test pentru islamisti, in special pentru confreria lui Mohamed Morsi. Miscarea si-a anulat participarea la toate alegerile organizate in Egipt dupa revolta din 2011, iar recent a fost declarata organizatie "terorista", scoasa in afara legii, in timp ce aproape intreaga conducere a fost arestata si, asemenea fostului presedinte Mohamed Morsi, risca pedepse cu moartea in mai multe procese.
De altfel, liderul suprem al miscarii, Mohamed Badie, a fost condamnat la moarte luna trecuta, intr-un dosar legat de manifestarile violente ce au avut loc la Cairo in iulie 2013, dupa sentinta similara primita la sfarsitul lunii aprilie intr-un alt dosar.
Reprimarea sangeroasa declansata de autoritatile de la Cairo, sub conducerea fostului sef al armatei, Abdel Fattah al-Sissi, ales recent la presedintia Egiptului, a redus considerabil capacitatea islamistilor de a se mobiliza. In ultimul an, peste 1.400 de simpatizanti ai fostului presedinte au fost ucisi si peste 15.000 arestati, in urma violentelor care au urmat inlaturarii de la putere a presedintelui islamist Mohamed Morsi de catre armata condusa de Abdel Fattah al-Sissi. Procesele sumare in care s-au pronuntat sute de condamnari la moarte au fost criticate de comunitatea internationala, scrie MEDIAFAX.
Manifestatiile de joi sunt organizate la apelul Aliantei Anti-Lovitura de Stat, o coalitie de factiuni islamiste condusa de Fratii Musulmani. In urma publicarii apelului pentru "Ziua Furiei", cinci membri ai coalitiei, inclusiv mai multi lideri ai unor formatiuni islamiste care il sustin pe fostul presedinte Mohamed Morsi, au fost arestati.
Noi măsuri de relaxare: Manifestațiile sunt permise cu maximum 100...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro