Fosti procurori internationali au apreciat marti, la Geneva, ca autorii care comit crime pe timpul razboiului din Siria pot fi judecati fara acordul ONU.

"Faptul ca avem un veto la Consiliul de Securitate (ONU) nu trebuie sa ne impiedice sa continuam sa actionam si sa cautam justitie pentru poporul sirian", a declarat David Crane, citat de MEDIAFAX, un fost procuror international care l-a inculpat pe fostul presedinte liberian, Charles Taylor, condamnat la 50 de ani de inchisoare pentru comitere de crime impotriva umanitatii in razboiul civil din Sierra Leone.

Rusia si China, membri permanenti ai Consiliului de Securitate ONU, au recurs la dreptul de veto, la 22 mai, pentru un proiect de rezolutie prezentat de Franta si care prevede sesizarea Curtii Penale Internationale (CPI) pentru crime comise de cele doua tabere din Siria.

Sesizarea CPI in dosarul sirian necesita aprobarea Consiliului de Securitate, insa Crane a apreciat ca exista si alte optiuni pentru a face dreptate, prin intermediul tribunalelor speciale nationale sau regionale.

"Toate optiunile sunt pe masa", a declarat el, in marja unei sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, la Geneva.

La randul sau, Desmond Lorenz de Silva, un alt fost procuror al Tribunalului special pentru Sierra Leone, a apreciat ca exista mijloace pentru a ocoli un blocaj in Consiliul de Securitate.

El a subliniat ca, in trecut, sistemul ONU a fost ocolit prin crearea unor tribunale speciale, precum in cazul procesului de la Nurnberg impotriva liderilor nazisti.

"Si in acest caz se va face dreptate", a spus el, referindu-se la Siria.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.