Jorge Mario Bergoglio a traversat Roma intr-o masina obisnuita, fara escorta speciala si fara "corrazzieri", garda de onoare a Quirinal, care insoteste suveranii pontifi in astfel de ocazii.
Potrivit MEDIAFAX, masina nu s-a oprit la intrarea in aceasta fosta resedinta papala, Suveranul Pontif multumindu-se sa salute cu mana cele cateva sute de persoane care il asteptau la fata locului.
Presedintele Consiliului de Ministri, Enrico Letta, membrii Guvernului si presedintii Senatului, Camerei Deputatilor si Curtii Constitutionale erau, de asemenea, prezenti.
Papa Francisc l-a primit deja de doua ori pe presedintele italian, un fost comunist. Relatiile sunt traditional stranse si bune intre seful statului italian si papi, in timp ce interesele economice si politice ale Bisericii in Italia sunt numeroase, interdependenta intre politic si religios creand uneori tensiuni.
Prima vizita a unui Suveran Pontif dateaza din perioada Papei Puis al XII-lea in decembrie 1939 la regele Victor Emmanuel al III-lea. Ulterior, cinci papi au mers in vizita la Quirinal.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu
Sursa: wall-street.ro