Pina in prezent, autoritatile confirma ca, in cel putin doua dintre cazuri, in locul lor au fost trimisi alti copii. "In primul caz, stim cu siguranta ca un alt copil a ajuns la o familie din Italia. Despre cazul celui de-al doilea copil, stim ca a plecat un alt copil, dar nu stim daca a ajuns la familia adoptiva, doar ca a iesit din tara", spune Theodora Bertzi, cea care conduce Oficiul Roman pentru Adoptii. Atit Parchetul General, cit si Ministerul Administratiei si Internelor incearca numai de doua zile sa afle mai multe despre aceste cazuri. Ceea ce stiu concret autoritatile pina in prezent este ca cei 33 de copii infiati numai in acte de straini sint in tara, unii chiar la familiile naturale.

Exista copii romani care nu au ajuns niciodata la parintii lor straini, desi sint adoptati cu acte in regula. In urma unei actiuni demarate in teritoriu, Oficiul Roman pentru Adoptii a verificat situatia adoptiilor internationale si a descoperit ca exista copii care nu au parasit tara, desi in acte figureaza ca fiind adoptati de familii din Italia, America sau Franta. "Am trimis o circulara in teritoriu pentru a vedea citi copii romani, adoptati definitiv de familii din strainatate, au ramas in tara. Si am descoperit 33 de astfel de cazuri", a spus Theodora Bertzi, secretar de stat in cadrul Oficiului Roman pentru Adoptii. Pina in prezent, in cazul a doi dintre cei 33 de copii, autoritatile au ajuns la concluzia ca ei sint in tara, iar familiile care i-au adoptat au primit alti copii. Cele doua adoptii internationale au fost incheiate in 1991, respectiv 1994.

Alti copii au plecat in locul lor

"In primul caz, stim cu siguranta ca un alt copil a ajuns la o familie din Italia. Despre cazul celui de-al doilea copil, stim ca a plecat un alt copil, dar nu stim daca a ajuns la familia adoptiva, doar ca a iesit din tara", a adaugat secretarul de stat. Pentru a clarifica cazurile celor 33 de copii, directoarea Oficiului Roman pentru adoptii a sesizat atit Parchetul Ge-neral , cit si Ministerul Administratiei si Internelor. "Am trimis dosarele celor doi copii autoritatilor, acum doua zile, ca sa aflam si noi cum, de ce si cind s-a intimplat asa ceva. Acum asteptam rezultatele acestei anchete, care este abia la inceput", a mai spus Bertzi.


Ramasi in familiile naturale

Citeste si:

Cit despre ceilalti 31 de copii ramasi in tara, secretarul de stat a spus ca "urmeaza sa vada cum vor analiza si aceste cazuri", insa deocamdata cazurile celor doi copii se afla in centrul atentiei. Dintre cei 33 de copii, implicati in dosare de adoptii internationale, care au ramas acasa, unii locuiesc in sisteme de protectie sociala, cum ar fi centrele de plasament. Altii se afla inca in familiile lor naturale, care ii dadusera spre adoptie, "pentru ca, inainte de 1996, adoptiile se faceau direct din familia biologica", a explicat Theodora Betzi.

Cazul Austin

Cazul Alexandrei Austin, o romanca adoptata in Canada si trimisa inapoi in tara fara nici o explicatie, la numai sase luni de la adoptie, a fost punctul de plecare pentru investigatia celor de la Oficiul Roman pentru Adoptii. Mai mult, Austin, care in prezent are 23 de ani, a cerut la inceputul anului realizarea unor cercetari amanuntite ale dosarelor tuturor copiilor adoptati din Romania si scosi din tara, din 1990 incoace.