Nicolae Vacaroiu l-a amenintat cu suspendarea pe Traian Basescu, dar liderul PSD, Mircea Geoana, nu recunoaste nimic

PD-L reclama PSD ca pregateste o lovitura de stat in toamna. Cunoscand deja Palatul Cotroceni in calitate de presedintele interimar, Nicolae Vacaroiu a anuntat vineri ca presedintele Basescu poate avea "surpriza" unei noi suspendari.

Semnalul dat de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a fost lansat in contextul afirmatiilor presedintelui Basescu privind posibilitatea formarii unui guvern minoritar dupa viitoarele alegeri generale.

Calculul PSD este simplu: in cazul unei noi suspendari a presedintelui, presedintele interimar va numi primul ministru. Nicolae Vacaroiu a declarat vineri, la Pitesti, ca presedintele Traian Basescu "incalca tot mai des Constitutia, iar daca va continua pe aceasta linie poate avea si surpriza unei noi suspendari.

Liderul PD-L, Emil Boc, a iesit la atac, acuzand PSD ca pregateste in toamna o noua lovitura de stat prin suspendarea lui Traian Basescu si numirea unui premier PSD de catre Nicolae Vacaroiu, care va redeveni presedinte interimar.

"In fapt, ce spun domnii Vacaroiu, Iliescu si Nastase? Spun ca, daca in toamna, fara sa obtina majoritate absoluta a locurilor din Parlament, vor reusi sa adune, impreuna cu celelalte partide politice, mai multe voturi, atunci ei trebuie sa fie la putere, iar daca presedintele Romaniei nu il pune pe candidatul lor, atunci il suspenda pe presedinte si Nicolae Vacaroiu, ca presedinte interimar, sa desemneze un premier de la PSD", a afirmat liderul PD-L, acuzand PSD ca "se agata" prin orice mijloace neconstitutionale de tentatia de a reveni la putere.

Nicolae Vacaroiu este complice la lovitura de stat prin faptul ca a declarat ca va folosi institutiile statului pentru a-l suspenda nedemocratic pe seful statului si sa ajunga la putere, a spus Boc.

Intrebat daca isi asuma declaratiile lui Vacaroiu, liderul PSD, Mircea Geoana, a afirmat ca in partid nu exista nici o discutie pe acest subiect, calificand afirmatiile lui Emil Boc ca fiind diversiuni.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.