Desi la sedinta Biroului Permanent al PSD de ieri-dimineata Geoana, Mitrea si ceilalti lideri ai partidului hotarisera ca finul Nicolicea sa fie mentinut in functia de chestor al Camerei, majoritatea deputatilor au facut exact pe dos. Planurile lui Geoana si Mitrea au fost stricate de votul secret, la care cei doi candidati au fost supusi ieri dupa-amiaza in sedinta de grup a deputatilor PSD.

Contracandidatul lui Nicolicea a fost Marin Diaconescu, fost prefect al judetului Olt, iar lovitura a fost pusa la cale de grupul fostilor prefecti ai PSD, in frunte cu deputatii Ion Calin si Ioan Buda, precum si al celor care au fost pusi pe liste de Octav Cozminca. Acestia au reusit sa-l blocheze pe omul lui Mitrea, intr-o combinatie politica cu oamenii lui Ponta si cu cei ai lui Nastase, la care s-au raliat in general toti cei care au un cui impotriva lui Mitrea. In urma votului, Diaconescu a obtinut 54, iar Nicolicea 46. Voturile au fost numarate de trei ori, dar rezultatul a ramas acelasi.

Amenintarea lui Mitrea

Dorinta de razbunare a deputatilor impotriva lui Mitrea a fost declansata in urma cu o seara, la sedinta grupurilor parlamentare ale PSD. Atunci, Mitrea avusese un discurs dur impotriva parlamentarilor PSD. Le-a reprosat ca lipsesc de la sedinte si i-a amenintat ca vor fi pusi in discutia organizatiilor judetene de care apartin. "Vom avea grija la listele viitoare", a avertizat Mitrea.

Citeste si:

Certurile pe functiile din Parlament au inceput inca de dimineata, la sedinta Biroului Permanent al PSD. Acolo s-a hotarit mentinerea actualilor reprezentanti ai PSD - Mitrea, Ponta si Nicolicea - pe functiile de conducere din Camera. Totodata, s-a hotarit ca la Senat sa fie schimbati Iorgovan si Ion Chelaru, iar Doru Ioan Taracila sa devina vicepresedinte. Dupa ce discutia despre functii a fost deschisa, a intervenit si vicepresedintele PSD, Ilie Sirbu. "Cei care au doua sau mai multe functii in Parlament ar trebui sa renunte si sa-si pastreze doar una", a spus Sirbu. "Te referi la mine, ca si eu am doua", a replicat Viorel Hrebenciuc, lider de grup si presedinte al Comisiei de integrare europeana. "Da, ma refer si la tine!", i-a raspuns Sirbu. Hrebenciuc s-a aratat de acord. "Ma, eu renunt bucuros la functia de lider si ramin presedinte la Comisia de integrare europeana. Dar sa renunte si ceilalti", a spus Hrebenciuc.

Pesedime, fii barbat!

Nimeni nu s-a mai aratat interesat sa dea curs solicitarii lui Ilie Sirbu, dar discutia despre functii a continuat mai bine de o ora. Unii au ridicat problema indepartarii lui Paunescu si a Rodicai Stanoiu de la conducerea unor comisii, apelindu-se la un schimb cu cei din Alianta. "Nu putem. Comisiile au fost negociate pe patru ani", a explicat Taracila. "Da, dar s-a negociat prost. PSD a dat prea multe comisii celor de la PUR, in schimbul functiei de presedinte", a replicat Ilie Sirbu. "Da, s-a negociat prost de la inceput. Dar e greu de revenit", a raspuns iar Taracila.

Presedintele Vacaroiu, simtindu-si scaunul amenintat, a intervenit si el: "Sa fim barbati. Am negociat o data si gata". Geoana a incercat sa depaseasca toate problemele, punctind fata de "epoca Nastase": "Asta e. De-acum incolo toate functiile vor fi decise aici. Nu va mai hotari, ca pina acum, un singur om, sau cel mult doi, pe cine si unde sa puna", a punctat Geoana deosebirea fata de "epoca Nastase".