Intre americani, mandri de o democratie pe care o considera un exemplu pentru lumea intreaga, si autorul "Arhipelagului Gulag" cu accente de profet antipatia reciproca a aparut repede.

Conflictul a reiesit la suprafata la 8 iunie 1978, la doi ani dupa ce Aleksandr Soljenitin parasise Elvetia pentru a se instala la Cavendish, un sat cu 1.300 de locuitori din nord-estul Statelor Unite. In acea zi, in fata studentilor prestigioasei Universitati Harvard, supravietuitorul lagarelor staliniste, departe de a aduce un omagiu democratiei americane, a administrat un dus rece auditoriului: "Nu, nu pot recomanda societatea voastra ca fiind ideala pentru a o transforma pe a noastra".

El pune pe acelasi plan "in Est, cultul partidului" si "in Vest, cultul comertului", denunta "declinul curajului" din Occident, apara temeiul razboiului din Vietnam, afirma ca "nervii intelligentsiei americane au cedat" si critica "presa, locul privilegiat unde se manifesta aceasta ura si aceasta superficialitate care sunt boala mintala a secolului XX".

Soljenitin stanjeneste pe toata lumea si mai ales Casa Alba, unde nu va fi primit niciodata. Intr-un moment in care prioritatea diplomatiei americane era de a ajunge la acorduri cu URSS pentru controlul armamentelor, Soljenitin avertiza in privinta pericolului pe care il reprezinta "destinderea" in relatia cu un regim pe care il considera criminal.

In 1975, secretarul de stat Henry Kissinger ii recomanda presedintelui Gerald Ford sa nu-l primeasca pe scriitor in special pentru a nu-i "ofensa pe sovietici". Cu Ronald Reagan, "atitudinea oficiala fata de mine s-a schimbat", explica Soljenitin intr-un interviu pentru canalul CBS. Cert este ca in mai 1982, cel care denuntase "Imperiul raului" il invita pe Soljenitin la masa. Insa autorul "Arhipelagului Gulag" declina invitatia: "As fi gata sa am o conversatie aprofundata cu dumneavoastra, dar perioada de viata de care dispun nu-mi lasa timp pentru gesturi simbolice", ii raspunde Soljenitin.

Citeste si:

Natalia Soljenitin, intrebata in New Yorker despre un eventual discurs public al sotului ei inainte de a pleca in Rusia in 1994, raspunde: "Cine i-ar cere sa vorbeasca in America? Cine, in America, vrea sa-l asculte?".

Intr-un interviu publicat de New Yorker in februarie 1994, Soljenitin totusi declara: "Pentru munca mea, cei 18 ani petrecuti in Vermont au fost cei mai fericiti din viata mea. A fost perioada cea mai bogata a muncii mele creatoare".

Insa el a trait mai putin in America si mai degraba intr-o "bucatica de Rusia" pe care a gasit-o in Vermont. Daca citeste in engleza, de vorbit vorbeste greu. "Sunt scufundat constat in limba rusa", declara el pentru New Yorker si, aratand inspre peisajul colinelor inzapezite, adauga: "Avem cu adevarat o bucatica de Rusia aici".

Scriitorul recunoste ca nu a facut mari eforturi pentru a imbratisa America: "Presupun ca as fi putut sa-mi petrec timpul facandu-ma amabil in ochii Occidentului. Singura problema este ca ar fi trebuit sa renunt la modul meu de viata si la munca mea", marturisea scriitorul.

Soljenitin s-a gandit totusi pentru un moment sa devina cetatean american. In 1985 a depus o cerere oficiala de naturalizare, dar, cand a venit momentul, numai sotia sa Natalia a depus jurmamantul si a devenit cetatean american. In acea zi, Aleksandr Soljenitin "nu se simtea bine".