Masura, ce face parte dintr-un amplu program de protectie a copiilor, dar care este criticata de anumiti sociologi, a fost introdusa dupa ce Ian Huntley, care se ocupa cu ingrijirea copiilor dupa terminarea programului scolar, a ucis doua fetite de 10 ani in 2002.
Testul anti-pedofilie va fi facut pentru inceput pe voluntari, cum ar fi adulti care lucreaza alaturi de copii in cluburi sau pe terenurile de sport. Desi sunt considerate de unii controversate, putand duce la "otravirea" relatiei dintre adulti si copii, autoritatile refuza sa renunte la aceste masuri . Ele avertizeaza ca riscurile ca cei mici sa fie abuzati de straini, pe strada, sunt mult mai mici decat cele care apar in momentul in care copiii sunt lasati acasa cu persoane in care au incredere, dar care nu sunt verificate suficient inainte.
Printre cei mai aprigi contestatari ai noilor masuri se numara sociologul Frank Furedi de la Universitatea din Kent, care avertizeaza asupra posibilitatii aparitiei unei rupturi serioase intre generatii, amplificate de atmosfera de suspiciune creata de aceste teste anti-pedofilie. Persoanele testate, a aratat el, dintre care unii sunt deja parinti, se vad puse in situatia de a fi privite si tratate ca potentiali pedofili.
Un sfert dintre adultii britanici vor fi supusi unui test 'anti - pedofilie'
O agentie guvernamentala din Marea Britanie va supune peste 11 milioane de adulti unui test "anti - pedofilie", urmand sa verifice trecutul si comportamentul acestora pentru a se stabili daca sunt demni de incredere pentru a fi lasati singuri cu copiii sub 16 ani, informeaza The Telegraph.
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Un sfert dintre adultii britanici vor fi supusi unui test 'anti - pedofilie'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

cunosc o femeie cu...