Cu mai putin de o saptamana inaintea summit-ului NATO de la Bucuresti, Marea Britanie si Franta au cerut partenerilor europeni sa permita un nou inceput in relatiile dintre Uniunea Europeana si Rusia.

Intr-o scrisoare comuna care a fost discutata de ministrii de externe europeni la reuniunea informala de la Brdo, in Slovenia, ministrii David Milliband si Bernard Kouchner declara ca Uniunea Europeana ar trebui sa inceapa rapid convorbiri cu Federatia Rusa asupra unui acord cuprinzator, convorbiri blocate pana acum de opozitia Poloniei si Lituaniei.

Scrisoarea, semnata de ministrul britanic de externe, David Milliband si de cel francez, Bernard Kouchner, vazuta de BBC, spune ca Uniunea Europeana trebuie sa salute promisiunea presedintelui ales al Rusiei, Dmitri Medvedev, ca va promova domnia legii in tara sa, dar si ca Uniunea Europeana trebuie sa judece Moscova in functie de actiunile sale si de felul in care a inteles sa-si respecte angajamentele internationale.

Documentul avertizeaza ca Rusia se foloseste de disensiunile dintre statele membre drept care autorii scrisorii pledeaza pentru pozitii mai ferme si mai consistente ale Uniunii Europene ca intreg.

Prima intalnire a liderilor europeni cu noul presedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev va avea loc in luna iunie, in Siberia.

Intre timp, se pare ca marea majoritate a statelor europene inclina spre inlaturarea actualului blocaj in relatia cu Rusia.

Odata cu schimbarea guvernului in Polonia si rezolvarea embargoului rusesc asupra produselor din carne poloneze, Varsovia a renuntat la pozitia sa intransigenta fata de Rusia.

Lituania isi mentine insa obiectiile; vrea asigurari ca Moscova nu va inceta livrarile de combustibil catre rafinariile sale, dar pledeaza in continuare pentru o atitudine mai ferma a Uniunii Europene fata de politica Rusiei in regiunile separatiste din Georgia si Moldova.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.