Ma Ying-jeou, candidat al Partidului Nationalist, Kuomintang, a cistigat alegerile prezidentiale din Taiwan, obtinand 58% din sufragii, invingindu-l pe candidatul Partidului Democratic Progresist, de orientare vadit anti-chineza, informeaza Cotidianul.

In ciuda aparentelor, miza economica a prevalat in fata celei privind disputa cu China. Viitorul presedinte s-a pronuntat pentru intarirea relatiilor economice cu Beijingul, pentru a beneficia de cresterea economica spectaculoasa a Chinei. El doreste inmultirea curselor aeriene si ca firmele taiwaneze sa poata investi in China mai mult de cele 40 de procente din capitalul lor, atit cit permite actuala legislatie. In privinta relatiilor politice cu Beijingul, ambii candidati s-au declarat in favoarea mentinerii actualei autonomii taiwaneze, singura diferenta facind-o promisiunea lui Ma de a nu cauta obtinerea independentei.

Odata cu alegerile prezidentiale au avut loc si doua referendumuri privind o eventuala aderare a tarii la ONU, care au esuat din cauza prezentei scazute, relateaza Adevarul.

Citeste si:

Prima consultare, organizata la initiativa Partidului Democrat Progresist, invita alegatorii sa se pronunte asupra unei ipotetice aderari a insulei la Natiunile Unite sub numele de Taiwan.

A doua, propusa de KMT, intreba alegatorii daca tara trebuie sa adere la ONU si sub ce denumire. Republica China (ROC), denumirea oficiala a Taiwanului, si-a pierdut in 1971 locul in ONU in favoarea Republicii Populare Chineze.

Referendumurile, care ar fi avut nevoie de cel putin 50% din voturi pentru a fi validate, au o valoare pur simbolica, deoarece China nu si-a schimbat pozitia in acest dosar. Guvernul chinez a precizat ca esecul celor doua consultari este dovada faptului ca cei care militeaza pentru independenta oficiala a provinciei separatiste "nu au reusit sa castige inimile oamenilor".