In timp ce Osama ameninta din nou, Moscova face oferte la Ierusalim si Ramallah

Seful diplomatiei moscovite, Serghei Lavrov , aflat intr-un turneu in Orientul Mijlociu, a readus in discutie proiectul rusesc pentru convocarea, la Moscova, a unei conferinte internationale pentru aceasta regiune, avand drept obiectiv central "sustinerea negocierilor aflate in curs de desfasurare, pentru a crea o atmosfera pozitiva care sa permita incheierea cu succes a procesului de pace".

Serghei Lavrov a fost primit, la Ierusalim, de premierul israelian, Ehud Olmert, si de catre presedintele Shimon Peres si a purtat convorbiri, urmate de declaratii de presa, cu ministrul de Externe, Tzipi Livni. Cei doi omologi au semnat un acord de suspendare a vizelor turistice pentru cetatenii tarilor lor si un document privind deschiderea arhivelor diplomatice ruse referitoare la Israel din perioada 1953 - 1967. In cadrul vizitei israeliene, demnitarul rus a reiterat pozitia tarii sale in problema iraniana, subliniind opozitia Moscovei fata de o eventuala recurgere la forta pentru a obliga regimul de la Teheran sa stopeze programul nuclear.

El a apreciat ca recurgerea la forta ar fi "dezastruoasa", in timp ce Livni s-a declarat in favoarea suplimentarii presiunilor economice exercitate asupra Iranului. Presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, s-a pronuntat impotriva propunerii formulate de hexagonul China, SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia si Germania privind reluarea discutiilor asupra programului nuclear al tarii sale. Oferta a fost prezentata in paralel cu adoptarea in Consiliul de Securitate al ONU a unei noi rezolutii de extindere a sanctiunilor impotriva Teheranului. Dupa discutiile de la Ierusalim, Serghei Lavrov s-a deplasat la Ramallah, in Cisiordania, pentru o intrevedere cu presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmud Abbas.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.