Liderul cubanez Fidel Castro, in varsta de 81 de ani a anuntat, ieri, in editia electronica a cotidianului Granma, ca renunta definitiv la presedintia Cubei, insa a promis ca va ramane in continuare "un soldat al ideilor"
Fidel Castro alimentase suspansul sambata seara pe tema viitorului sau politic, care urma sa se clarifice pana la sfarsitul lunii, sugerand intr-un articol publicat in presa locala ca pregateste un anunt "de mare interes".

"In urmatorul meu articol voi aborda un subiect de mare interes pentru multi compatrioti, dar nu voi dezvalui nimic acum", a scris el sambata in Granma. De mai multe luni, Fidel Castro se exprima regulat in coloanele presei oficiale, oferind puncte de vedere pe diverse subiecte internationale.

Liderul cubanez Fidel Castro, in varsta de 81 de ani, a anuntat ca nu va mai reveni la conducerea Cubei, deoarece nu mai are conditia fizica necesara pentru asta. Anuntul a fost facut prin intermediul unei scrisori publicate de ziarul comunist „Granma“, citat de Cotidianul.

„Nu voi mai aspira la functia de presedinte al consiliului de stat, nici nu voi accepta acest post daca imi va fi oferit. Mi-as trada constiinta daca as primi o responsabilitate care presupune mai multa mobilitate si dedicare decit pot eu sa ofer“, a scris Fidel in epistola. Politicianul a precizat totusi ca nu isi ia la revedere de la popor, ci va continua sa-si exprime parerile in scris. „Vreau doar sa lupt in continuare ca un soldat al ideilor. Voi scrie mai departe sub titlul «Reflectiile camaradului Fidel»“.

Declaratia lui Fidel intervenise cu cateva zile inainte de reuniunea Parlamentului de la 24 februarie pentru desemnarea membrilor Consiliului de stat, cel mai important organism al puterii executive din Cuba, si a presedintelui.


Succesorul lui Fidel Castro la conducerea Cubei va fi cel mai probabil fratele acestuia Raul Castro, care a preluat, cu titlu temporar, prerogativele prezidentiale, in urma cu un an si jumatate, dupa retragerea fratelui sau mai mare din viata publica, pe fondul unei interventii chirurgicale suferite la nivel abdominal, informeaza Ziua.

Generalul Raul Castro, in varsta de 76 de ani, indeplineste, in prezent, si functiile de vicepresedinte si ministru al Fortelor Armate, evidentiindu-se prin interventii publice rare, cu mesaje scurte si la obiect.
Potrivit BBC, ministrul spaniol pentru America Latina, Trinidad Jimenez, considera ca Raul Castro va putea acum sa abordeze mai ferm si cu mai multa incredere proiectul de reforme.

Reactii internationale

Intrebat ce va insemna plecarea lui Castro pentru politica Statelor Unite, presedintele Bush a raspuns, la o conferinta de presa in Rwanda, ca e mai important ce va insemna asta pentru poporul cubanez.
“Intrebarea ar trebui sa fie ce va insemna pentru oamenii din Cuba. Ei sunt cei care au fost intemnitati pemtru convingerile lor. Ei sunt cei carora li s-a refuzat dreptul de a trai intr-o societate libera”.
“Consider ca incepe o tranzitie, si ar trebui sa fie inceputul unei tranzitii democratice pentru oamenii din Cuba”, a spus George W. Bush., conform BBC.

Uniunea Europeana s-a declarat dispusa sa caute modalitati de relansare a legaturilor cu Cuba, dar a refuzat sa comenteze anuntul, relateaza EVZ. in acest timp, Beijingul l-a salutat pe „liderul revolutionar“ Fidel Castro, „vechi prieten“ al Chinei comuniste, afirmand ca doreste continuarea relatiilor amicale cu Havana.

Decizia lui Fidel Castro de a renunta la presedintia Cubei ofera tarii posibilitatea unei "tranzitii pasnice spre o democratie pluralista", a declarat purtatorul de cuvant al premierului britanic, potrivit Adevarul.
Parisul spera ca decizia lui Fidel deschide "o cale noua" si va aduce "mai multa democratie in aceasta tara", a afirmat secretarul de stat pentru afaceri europene, Jean-Pierre Jouyet.


Profilul lui Fidel Castro

Potrivit BBC, 'El Lidero Maximo' a ajuns la putere in 1959 si a devenit cel mai longeviv lider comunist din intreaga lume. Regimul sau s-a intins pe durata a numai putin de 9 presedinti americani, cu totii adversari declarati si a reusit sa ramana la putere chiar si dupa prabusirea Uniunii Sovietice, aliatul sau traditional.

Primul atac al lui Castro impotriva regimului generalului Fulgencio Batista, presedintele de atunci al Cubei, a fost in 1953. Gruparea lui Castro, din care faceau parte aproximativ 100 de revolutionari de profesie care se revendicau de la Marx si Lenin, a fost respinsa. ' El lidero Maximo' nu a renuntat si dupa mai multi ani de lupte de gherila a reusit sa inlature regimul Basta si astfel in noaptea de anul nou a anului 1959 Fidel Castro devine noul presedinte al Cubei.


Fidel Castro Ruz s-a nascut la 13 august 1926, la Biran, dar exista si biografii care ii fixeaza anul nasterii in 1927, relateaza Ziua. Controversat dar si adulat, educat de iezuiti, orator si revolutionar cu acte-n regula, Fidel Castro este liderul care a detinut aproape o jumatate de secol puterea absoluta, regimul comunist instituit de el fiind un ghimpe in coasta SUA.

Recorduri

Pe langa cei 49 de ani de putere, Fidel Castro detine, totodata, recordul - atestat in Guinness Book - pentru cel mai lung discurs rostit vreodata la ONU: patru ore si 29 de minute, la 29 septembrie 1960. Cel mai lung discurs pe care l-a sustinut in Cuba a fost de sapte ore si 10 minute, in 1986, la cel de-al treilea Congres al Partidului Comunist Cubanez de la Havana, informeaza Ziua.

Fidel sustine ca a supravietuit dupa nici mai mult, nici mai putin de 634 tentative de asasinat, marea majoritate puse la cale de CIA.

Potrivit Adevarul, liderul cubanez se mai poate lauda cu un "record": acela de a-l fi primit la Havana, in 1998, pe papa Ioan Paul al II-lea (unul dintre principalii artizani ai demolarii comunismului), cu care a avut o convorbire privata prelungita.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.