Dupa disparitia Uniunii Sovietice, peste trei milioane de evrei rusi s-au stabilit pe cinci continente. Dintre acestia, o treime a ales Israelul. Nivelul lor ridicat de educatie si sumele uriase de bani pe care le-au scos din tara au atras atentia asupra lor, presedintele Vladimir Putin punand la cale un plan pentru revenirea lor in Rusia.

Liderul de la Kremlin a semnat un acord cu premierul Ehud Olmert pentru deschiderea unor centre culturale in Rusia si Israel. in baza acestei intelegeri, in urma cu doua luni, ambasada rusa de la Tel Aviv a inaugurat un astfel de centru.

Cotidianul "Haaretz" sustine insa ca sub aceasta umbrela se ascunde de fapt miscarea "Fiii patriei", creata de Vladimir Putin dupa ce a fost ales presedinte in anul 2000 si avand ca scop readucerea in tara a evreilor rusi. De altfel, centrul este condus de Aleksandr Kriukov, un expert pe probleme evreiesti.

Anul trecut, cand Kriukov a fost trimis la ambasada din Tel Aviv, Shin Bet (serviciile secrete israeliene) a incercat sa impiedice venirea sa in Israel, amintind de activitatea de spion in randul KGB. Kremlinul a ramas insa ferm pe pozitii, iar autoritatile israeliene au aprobat numirea sa pentru a evita un incident diplomatic.

15.000$ pentru a reveni acasa

Angajatii centrului cultural nu au stat prea mult pe ganduri si au trecut imediat la treaba. Cu prilejul alegerilor legislative din Rusia, care au avut loc pe 2 decembrie, institutia a organizat evenimente in peste 60 de localitati din Israel, incurajandu-i pe rusi sa voteze.

Citeste si:

Totodata, evreilor care mai detin cetatenia rusa li s-au solicitat datele de contact. intre timp, mai multe persoane au marturisit ca au primit oferte avantajoase din Rusia. O cercetatoare a declarat ca un institut academic din Moscova i-a oferit un salariu anual de 15.000 de dolari, un apartament, plus alte beneficii, daca accepta sa se intoarca.

Germania vrea sa repare greseala lui Hitler

Evreii rusi sunt o "tinta" nu numai pentru autoritatile de la Moscova, ci si pentru alte tari. Peste 200.000 de evrei din fostele tari sovietice s-au stabilit in Germania, atrasi de sprijinul material consistent si de facilitatile puse la dispozitie de guvernul de la Berlin. Prin acest program, Germania incearca sa reconstruiasca o comunitate evreiasca puternica, distrusa in timpul lui Hitler.

Canada si Australia ii incurajeaza pe evreii din Rusia cu locuri de munca bine platite. in timp ce unii raspund unor astfel de oferte, statistici recente arata ca peste 100.000 de evrei din fosta URSS plecati in diverse tari s-au stabilit in ultimii ani in Rusia si Ucraina.