Aceste simptome de regres democratic sunt numite, eufemistic, postdemocratie. Termenul se refera la tendinta de marginalizare a puterii politice (deci democratice) si de crestere a influentei unor actori care se revendica reprezentanti ai societatii civile sau ai opiniei publice: asociatii, comunitati, lobby-uri, ONG-uri, comisii, cluburi, institute de sondaje etc. Asemenea entitati nu sunt insa nici desemnate nici controlate prin sufragiu universal, sustragandu-se prin aceasta principiului democratic al responsabilitatii politice in fata corpului electoral.

Dupa unele aprecieri, nici constructia europeana nu este ocolita de asemenea derapaje de la democratie, caci insasi puterea ei executiva, Comisia Europeana, este alcatuita din membri “alesi in functie de competenta lor generala si de angajamentul lor european, dintre personalitati care ofera toate garantiile de independenta”, dupa cum specifica “tratatul simplificat” al UE. Comisia este insa singurul mecanism institutional european investit cu dreptul de initiativa legislativa, iar dreptul european primeaza asupra celui national.

Exista, apoi, si institutii ale societatii civile (“grupuri de presiune”, cum le numesc unii politologi), care reusesc sa “amendeze” legislatia europeana. Este cazul lobby-ului european al femeilor din Europa meridionala, care s-au implicat cu succes in modificarea Cartei europene a drepturilor fundamentale. Respingerea, prin referendum, in cateva tari a Tratatului constitutional si reticentele unor state membre fata de initiative sau reglementari europene sunt puse, de aceea, si pe seama deficitului de democratie semnalat in demersurile de constructie europeana.