Premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezicat ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, informeaza NewsIn.

In contextul in care anunta strategia economica a guvernului pe care il conduce de la inceputul lunii mai, Salmond a promis din nou organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de urmatoarele alegeri regionale din 2011.

Premierul si-a exprimat dorinta ca la acea data, rata de crestere economica a Scotiei sa fie egala cu cea a restului Marii Britanii. Pentru aceasta, guvernul si legislativul regional, a carui competenta se limiteaza la cateva domenii (sanatate, educatie, transport, locuinte, politie), va trebui sa aiba prerogative depline, a anuntat scotianul.

"Va fi mult mai usor daca vom avea prerogativele complete ale unei tari independente. Prin urmare, prevad ca vom fi in aceasta postura pana in 2017", a declarat premierul scotian marti, la Glasgow.

La inceputul lunii mai, partidul SNP a castigat o majoritate relativa in Parlamentul scotian, cu principala promisune electorala de organizare a unui referendum asupra independentei in 2010, pentru a pune capat uniunii cu Marea Britanie, care dateaza din 1707.

Un sondaj dat publicitatii luna trecuta a aratat insa ca aspiratiile de independenta ale scotienilor se afla la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, doar 23% dintre ei fiind favorabili unei separari de Marea Britanie, informeaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.