Conform asteptarilor, Pervez Musharrraf a castigat lejer alegerile prezidentiale cu sufragiu indirect din Paksitan.

Totusi, seful statului nu se poate bucura de victoria realegerii sale pana cand Curtea suprema nu se va pronunta asupra eligibilitatii sale, "judecata" care poate dura cel putin 11 zile. Musharraf, care a preluat conducerea tarii printr-o lovitura de stat fara varsare de sange cu opt luni in urma, a obtinut 384 din totalul celor 702 voturi ale colegiului electoral, adica un procent de 55%. Problemele au aparut dupa ce aproximativ 30% din alesii acestei structuri, membri ai unei coalitii de opozitie, au demisionat din toate functiile pentru a protesta impotriva candidaturii lui Musharraf.

"Este un vot trucat", a lansat unul din liderii acestei coalitii. in aceste conditii, invingator incontestabil la urne, generalul-presedinte ar putea fi descalificat juridic in aproximativ doua saptamani. intr-un gest-surpriza, Curtea suprema a autorizat desfasurarea alegerilor, dar a ordonat ca rezultatele sa nu fie oficial proclamate inainte ca ele sa nu fie acceptate si de opozitie. Iar inalta instanta va incepe examinarea rezultatelor votului abia la 17 octombrie. Pe acest fundal, administratia americana a declarat, prin vocea purtatorului de cuvant al Casei Albe, Scott Stanzel, ca "Pakistanul este un partener important si aliat al SUA. Felicitam poporul pakistanez pentru aceste alegeri, dar asteptam anuntul comisiei electorale".


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.