Autoritatile de la Washington intentioneaza sa foloseasca o retea de sateliti spion pe teritoriul american, pentru a eficientiza lupta impotriva terorismului si a criminalitatii. Potrivit unui responsabil, citat sub anonimat de agentia France Presse, directorul serviciilor nationale americane de informatii a autorizat un astfel de proiect inca din luna mai. Masura a starnit ingrijorarea organizatiilor pentru drepturile omului.

Michael McConnell, seful serviciilor secrete americane, a autorizat proiectul, care va fi dezvoltat de Departamentul pentru Securitate Interna. Aceasta initiativa va permite accesul autoritatilor federale si locale la imaginile prin satelit, pentru a contracara o eventuala amenintare terorista. McConnell a extins si tipul de informatii confidentiale in posesia carora pot intra autoritatile, inclusiv la cele care pot permite identificarea si urmarirea "tintelor" dupa caracteristicile lor fizice.

Asistentul secretarului pentru Securitate Nationala a precizat ca sateliti spion au fost deja folositi, in unele ocazii, pentru a preveni comiterea unui atac terorist, la intruniri politice sau la evenimente sportive.

Departamentul pentru Securitate Interna intentioneaza sa foloseasca astfel de sateliti pentru supravegherea zonelor de granita, a porturilor, podurilor si a altor elemente de infrastructura importante.

Folosirea unor astfel de sateliti a starnit deja numeroase controverse, in ceea ce priveste respectarea libertatilor civile. Mai mult, asociatiile pentru apararea drepturilor omului sustin ca autoritatile guvernamentale nu vor face altceva decat sa spioneze populatia.


Despre autor:

Antena 3

Sursa: Antena 3


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.