Presedintele rus Vladimir Putin s-a aflat la Viena, in prima sa vizita efectuata intr-o tara a UE dupa summitul ruso-european de la Samara, anunta AFP.
Putin s-a intalnit cu omologul sau austriac, Heinz Fischer, si cu cancelarul Alfred Gusenbauer. Austria este considerata de catre comentatori unul dintre mediatorii traditionali ai raporturilor dintre Moscova si Bruxelles, fiind unul dintre sustinatorii cei mai activi ai demararii negocierilor pentru un nou acord general Rusia – UE, a carui blocare a fost considerata drept marele esec al recentului summit.

Vizitei i-a precedat scandalul de coruptie de la Kremlin, in care mai multe personaje importante din anturajul lui Putin au fost acuzate de spalare de bani prin intermediul unor banci austriece. Este posibil ca Austria sa deschida din nou subiectul amplasarii scutului antiracheta si a exportului de carne poloneza. Purtatorul de cuvant al lui Fischer a spus ca „Presedintele va profita de oportunitate pentru a institui un parteneriat pentru drepturile omului si democratie". Expertul in stiinte politice de la universitatea din Innsbruck, specializat in problemele Rusiei, Gerhard Mangott, a prezis ca discutiile vor avea loc in spatele usilor inchise, iar „criticile dure nu vor face decat sa intareasca pozitia Kremlinului".

Rusia se teme ca proiectul american al scutului antiracheta in Europa ar putea relansa "cursa inarmarilor", a declarat, miercuri, la Viena, presedintele Vladimir Putin, mentionand in acest context si Romania, relateaza AFP. "Ce se intampla atat de rau in Europa incat trebuie instalate aceste baze in Romania, Cehia sau Polonia?", s-a intrebat el. Potrivit lui Putin, "nimic nu s-a intamplat, dar acest lucru va duce la o nou spirala in cursa inarmarilor si suntem de parere ca ar fi total contraproductiv".

Citeste si:

Vizita are si o importanta componenta economica, ea prilejuind semnarea a peste 20 de contracte, cele mai relevante fiind in domeniul energetic si cel al constructiei de automobile. In acelasi timp, cercurile de afaceri austriece exercita presiuni asupra guvernului de la Viena pentru a limita investitiile ruse in Austria, pentru ca „investitiile rusesti si afluxul de capital rusesc nu fac bine statului austriac". „La ora actuala putem spune ca Austria este vanduta Rusiei", a declarat Hans Andros, important om de afaceri si politician austriac, transmite Moscow Times.

Cu cateva ore inainte de sosirea presedintelui rus, reprezentanti ai diasporei cecene adunati in centrul Vienei au cerut opiniei publice sa nu inchida ochii la "represiunile" din Cecenia, transmite AFP. Cele aproximativ zece persoane au fost inconjurate de peste 1.000 de membri ai fortelor de ordine, aflati in stare de alerta. Manifestantii s-au adunat in fata sediului guvernului austriac, arborand drapelele austriac si cecen si steagul UE. In Austria traiesc aproximativ 15.000 de persoane originare din Cecenia, cea mai mare diaspora care manifesteaza "impotriva sosirii criminalului de razboi Putin", prin intermediul agentiei lor de presa online, Cecenpress.