Margaret Beckett, ministrul de externe al Marii Britanii, a fost ieri "tinta" unor discursuri agresive ale reprezentatilor Rusiei, Chinei si ai mai multor tari in curs de dezvoltare, care solicita dezbaterea unor probleme arzatoare, precum conflictul din Irak sau iminenta inceperii unui razboi impotriva Iranului. Beckett a fost acuzata deschis ca propune pe ordinea de zi numai probleme "ipotetice", precum cele legate de reducerea resurselor de apa potabila, ca urmare a incalzirii globale.
Margaret Beckett a simtit, pentru prima oara, cum e sa conduci sedinta unui Consiliu de Securitate al Natiunilor Unite cand cea mai mare parte a celor 15 membri ai acestuia sunt de alta parere, subliniaza cotidianul britanic "The Times". Atmosfera fierbinte a discutiilor a fost atat de exploziva incat a fost nevoie ca secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, sa intervina personal in apararea ordinii de zi.
Conflictele de azi sau cele de maine?
"Noi avem raspunderea sa mentinem pacea mondiala. Deci trebuie sa prevenim conflictele. Cum schimbarile de clima ar putea provoca migratii ale unor popoare intregi si ar putea genera conflicte armate in lupta pentru acapararea resurselor de apa, e limpede ca poluarea este o problema demna de atentia Consiliului de Securitate", a aparat-o secretarul general ONU pe Beckett, care anuntase pe ordinea de zi numai poluarea. in ciuda acestui sprijin, Rusia si China, care sunt mereu "apostrofate" pentru ca nu fac eforturi sa reduca poluarea industriala, desi Statele Unite sunt cel mai mare poluator al planetei, au refuzat sa discute despre incalzirea globala.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro