Aderarea tandemului romano-bulgar la UE faciliteaza crearea unui grup de extrema dreapta in Parlamentul European, sustine The Guardian.

In mod paradoxal, noul grup alatura partidele care au votat impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana cu cei perceputi drept nationalisti din cele doua noi membre UE. Mai mult, crearea unui grup parlamentar le va asigura acestora inclusiv accesul la fonduri europene. Este insa de mentionat ca The Guardian este un cunoscut cotidian apologet al ideilor de stanga si, totodata, cu o cronica in general nefavorabila Romaniei si valentelor europene ale romanilor.

In vreme ce "in Franta, liderului acestui viitor grup i s-a interzis sa predea in univesitate si astepta decizia Justitiei pentru punerea la indoiala a asasinarii in masa a evreilor din Europa de catre nazisti", "colegul sau bulgar se lauda cu faptul ca tara asta are <> si spune ca stie de unde se pot cumpara mirese de etnie roma cu sume de <

>", noteaza cotidianul britanic "The Guardian", cu privire la vicepresedintele Frontului National francez, Bruno Gollnisch, si europarlamentarul bulgar din partea ATAKA, Dimitri Stoianov, apreciind ca initiativa catalizarii, in Parlamentul European, a unui grup de extrema dreapta ar fi doar "una din consecintele" admiterii perechii romano-bulgare in forul comunitar.

"Ironic, avand in vedere ostilitatea manifestata de extrema dreapta din Europa de Vest fata de extindere, migratie, si fata de Europa de Est, aderarea Romaniei a facut posibila formarea acestui grup: regulamentul Legislativului european stipuleaza ca un grup parlamentar trebuie sa reuneasca reprezentanti din cel putin cinci state membre si sa dispuna de minim 19 europarlamentari", adauga materialul publicatiei britanice, intitulat "Primul dar al Romaniei catre Uniunea Europeana - un grup de neofascisti si negationisti ai Holocaustului", precizand ca "acum, aceste cerinte sunt indeplinite", iar extrema dreapta isi va anunta oficial prezenta in PE in cadrul primei sesiuni parlamentare pe anul 2007, prevazuta pe 15 ianuarie.

"Intre detinatorii bulgari ai fotoliilor parlamentare se afla si un reprezentant al partidului extremist ATAKA al lui Volen Siderov, care desfasoara campanii impotriva romilor si a turcilor, in vreme ce Romania a obtinut o adevarata victorie pentru extrema dreapta, castigand cinci locuri pentru partidul antimaghiar, antisemit si antirom Romania Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor", detaliaza "The Guardian", sustinand ca formatiunea Tribunului ar fi intors situatia in favoarea extremei drepte europene recent, consimtind sa se alature noului grup europarlamentar, ce va reuni, intre altele, formatiuni precum Vlaams Belang (Belgia) sau Partidul Libertatii (Austria), sub conducerea controversatului francez Bruno Gollnisch.

"Prin stabilirea formala a acestui grup, extrema dreapta va beneficia de mai multe fonduri europene", mai precizeaza publicatia britanica, apreciind ca printre prioritatile acestuia va figura, cu siguranta, dejucarea oricarei tentative a presedintiei germane a Uniunii de resuscitare a Proiectului constitutional european.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.