De la sfarsitul Razboiului Rece incoace, Franta si-a pierdut progresiv locul si influenta in Africa. Firmele franceze sunt acum la concurenta cu cele chineze si americane, iar autoritatea Parisului in Africa francofona e tot mai contestata. Presedintele Laurent Gbagbo, din Cote d' Ivoire, a devenit purtatorul de cuvant al noilor elite, care nu privesc cu ochi buni Franta, iar in Togo si Ciad, opozitia denunta intelegerea intre Paris si regimurile autoritare.

Desi adopta cel mai dur ton din Europa cand contesta razboaiele duse in interes economic, cum e cel al Statelor Unite in Irak, Parisul incearca sa-si impuna propriile interese in fostele colonii africane. Recurgand, e drept, mai putin la interventii militare si mai mult la armele propagandistice. Dar cum vorbele nu tin loc de fapte, africanii, dezamagiti ca Franta, care le-a promis drepturi si dezvoltare, nu s-a tinut de cuvant, se intorc spre SUA sau China. Numarul celor care spun ca Franta ii sacrifica in profitul propriilor interese a crescut. Cauzele acestei perceptii sunt diverse.

Africanii nu mai sunt doriti in Hexagon

Pe primul loc este politica restrictiva, adoptata de statul francez, incepand din anii ‘90, privind migratia. Cozile interminabile din fata consulatelor franceze si legile adoptate in 1993, ce obliga studentii africani sa semneze un angajament ca vor parasi teritoriul francez imediat dupa obtinerea diplomelor de studii, sunt umilitoare. Recentele masuri introduse de ministrul de interne, Nicholas Sarkozy, intaresc acest sentiment de discriminare. Pe timpul sederii lor pe teritoriul francez, tinerii africani au sentimentul de paria. In comparatie cu acestia, colegii lor care studiaza in SUA sau Canada se bucura de alt tratament.