Coreea de Nord a acuzat din nou, joi, Statele Unite ca planifica invadarea teritoriului sau sub acoperierea reorganizarii efectivelor sale stationate pe teritoriul aliatului lor sud-coreean.

"SUA vizeaza cresterea capacitatilor fortelor sale armate pentru a duce atacuri impotriva Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC)", se arata intr-un editorial din "Rodong Sinmun", organul puterii, preluat de agentia oficiala nord-coeeana de presa KCNA. "Daca americanii vor declansa razboi impotriva RPDC, ei vor suferi o infrangere amara", ameninta o alta publicatie de stat, Minju Joson. Coreea de Nord, care a anuntat, luni, ca a procedat la un test nuclear incununat de succes, acuza cu regularitate SUA ca intentioneaza sa invadeze teritorul sau pentru a a face din peninsula coreeana o trambulina a dominatiei americane in Asia si apoi in lume.

SUA au manifestat intentia lor de a reduce contingentul stationat in Sud de la 29.500 la 25.000 pana in 2008. Controversele in jurul testului nuclear efectuat de Coreea de Nord continua. Trebuie epuizate toate mijloacele diplomatice inainte de o eventuala optiune militara impotriva Coreei de Nord, a declarat miercuri presedintele american George W. Bush. El a avertizat insa: "In replica la provocarea Phenianului, vom creste cooperarea cu aliatii nostri, inclusiv in domeniul rachetelor balistice". George Bush a respins totodata posibilitatea discutiilor bilaterale atat cu Phenianul, cat si cu Teheranul. Referitor la Irak, Bush a afirmat ca nu crede ca de la inceputul razboiului si-ar fi pierdut viata 650.000 de irakieni, asa cum sustin datele date publicitatii de specialistii unei universitati americane.

Bush a avertizat Phenianul

Statele Unite pregatesc o versiune modificata a proiectului de rezolutie ONU ce prevede instituirea unor sanctiuni economice la adresa Coreei de Nord, ca urmare a testului nuclear efectuat luni. Diplomatii americani, citati de agentia France Presse, au declarat ca documentul urma sa fie discutat ieri, iar Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite va lua o decizie peste cel mult doua zile. Membrii permanenti ai Consiliului de Securitate au pareri divergente in privinta unor clauze ale documentului. Proiectul, chiar si in varianta modificata, face referire la Capitolul VII al Cartei ONU, care investeste Consiliul cu prerogative sporite, inclusiv aceea de a ordona o actiune militara. Statele Unite, precum si alte delegatii, au insistat asupra acestui punct.

Bush respinge discutiile

Washingtonul invoca situatia grava creata de regimul comunist de la Phenian. Insa China, aliatul fidel al Coreei de Nord, doreste ca articolul 31 din capitolul VII, care prevede recursul automat la interventia militara sa nu fie evocat. Beijingul ar vrea sa fie introdus in textul rezolutiei elemente care incurajeaza dialogul si cooperarea, pentru detensionarea situatiei.

Coreea de Sud se pregateste de un eventual razboi nuclear

Armata sud-coreeana isi adapteaza capacitatile de reactie la amenintarea unui razboi nuclear, dupa testul cu prima bomba atomica anuntat, luni, de Phenian, au indicat, ieri, surse oficiale de la Seul, citate de AFP. "Situatia s-a schimbat. Este absolut normal sa fie verificata starea de pregatire a armatei noastre in functie de acest eveniment", a declarat un purtator de cuvant al Statului Major sud-coreean. "Noi am pregatit diferite raporturi de la anuntarea testului nuclear de catre Coreea de Nord.

Detaliile sunt confidentiale", a adaugat oficialul de la Seul. Agentia de presa sud-coreeana Yonhap, citand sub rezerva anonimatului surse militare, a informat, miercuri, ca Statul Major a recomandat Ministerului Apararii sa revada planurile de urgenta si sa se asigure ca Seulul dispune de un arsenal capabil sa distruga armamentul nord-coreean susceptibil de transportarea unei incarcaturi nucleare. Stabilite in 2002, planurile de actiune americano-coreene sunt destinate contracararii unei posibile invazii a armatei nord-coreene, formata din circa 1,2 mi-lioane de soldati.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.