George W. Bush a cerut oficial Congresului o suplimentare a actualului buget cu 82 de miliarde de dolari pentru a finanta operatiunile SUA din Irak si Afganistan. Principalele cheltuieli vizeaza echiparea mai eficienta a trupelor americane, antrenarea armatei irakiene si afgane, construirea unei noi ambasade americane la Bagdad si cresterea fondurilor alocate familiilor militarilor SUA ucisi.

Din suma totala, 7 miliarde de dolari vor alcatui "ajutoarele" destinate unor parteneri indispensabili in lupta impotriva terorismului, precum Pakistanul, Iordania si Autoritatea Palestiniana. Aliatii Americii, intre care si Romania, vor imparti 400 de milioane de dolari, dar numai in cazul Poloniei si Ucrainei au fost precizate sume exacte, de 100 de milioane de dolari, respectiv 60 de milioane de dolari. Date fiind majoritatea republicana din Congres si lipsa acuta de echipamente blindate a trupelor din Irak, ieri era asteptat un vot favorabil rectificarii bugetare.

Opozitia democrata a profitat totusi de aceasta ocazie pentru a lansa mai multe critici asupra felului in care administratia Bush a cheltuit pana acum banii in Irak. Senatorii democrati au chemat la audieri un fost oficial al Autoritatii Provizorii a Coalitiei (APC) care a declarat ca 80% din sumele aprobate acum doi ani au ramas nealocate si care a caracterizat atribuirea contractelor de reconstructie drept "la fel de haotica precum in Vestul Salbatic". Democratii au fost consternati sa afle ca plata firmelor de paza si a functionarilor irakieni ai APC se facea cu bani-gheata pusi in pungi de plastic, in lipsa unui sistem bancar. Teama de decizii si birocratia administratiei provizorii au facut ca majoritatea sumelor alocate de contribuabilii americani spre binele irakienilor sa ramana in seifuri.

Dezvaluirile vin la cateva saptamani dupa ce Senatul american a primit un raport al unei firme de audit care estima la 20 de miliarde de dolari (care apartineau Irakului, nefiind donati de SUA) pe care APC i-ar fi risipit prin incompetenta sau coruptie. incercarea senatorilor democrati de a constitui o comisie de investigare a unor presupuse fraude a fost blocata de conducerea republicana a Senatului. Chiar daca presedintele Bush a declarat ca noile fonduri vor face ca trupele americane sa se intoarca mai repede acasa, senatorii se tem ca actuala rectificare bugetara sa nu fie decat varful aisbergului, noi si noi cheltuieli urmand sa fie necesare, daca situatia din Irak nu este stabilizata in cursul acestui an. Din 11 septembrie 2001 incoace cheltuielile generate de razboiul antiterorist au ajuns la 300 de miliarde de dolari, ceea ce ar insemna jumatate din banii cheltuiti de SUA in conflictul din Vietnam, calculati la valoarea lor de azi.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.