Arabia Saudita a cerut incetarea imediata a ostilitatilor in Orientul Mijlociu. Declaratia a fost facuta de Saud al-Faisal, ministrul saudit de Externe, in cadrul unei intalniri, la Casa Alba, cu presedintele american George W. Bush.

In timpul intalnirii, seful diplomatiei de la Ryad i-a inmanat liderului american o scrisoare din partea regelui Abdullah al Arabiei Saudite.

Monarhul saudit i-a cerut lui Bush sa intervina pentru gasirea unei solutii de stopare a violentelor din Orientul Mijlociu. Regele saudit mai cerea in scrisoare intermedierea schimbului de prizonieri intre Hezbollah si Israel si amanarea, pentru moment, a eradicarii gruparii libaneze de gherila de catre armata statului evreu. La intalnirea de la Casa Alba a participat si secretarul american de Stat Condoleezza Rice, care apoi a plecat spre Orientul Mijlociu in incercarea de a gasi o solutie de pace in criza dintre Israel si Liban. Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, aflata in drum spre Orientul Mijlociu, a lansat, de la bordul avionului, aflat in spatiul aerian irlandez, un apel la ‘incetarea imediata’ a focului in Liban, transmit agentiile de presa.

’’Credem ca incetarea focului este urgenta’’, a spus Rice, atragand insa atentia ca orice demers privind realizarea unui acord de pace in regiune trebuie sa debuteze cu o reglementare a cauzelor care au generat conflictul."Este important sa existe conditiile necesare pentru ca incetarea focului sa fie viabila’’, a mai adaugat Condoleezza Rice. In aces context, oficialul american a reamintit pozitia SUA privind rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu, insistand asupra necesitatii atacarii cauzelor profunde care au condus la izbucnirea acestui conflict si a amintit de amenintarile formulate de Hezbollah la adresa Israelului si la sprijinul acordat Hezbollah de catre Iran si Siria.

In escala pe care a facut-o avionul secretarului de stat al SUA pe aeroportul irlandez Shannon, Condoleezza Rice a declarat ziaristilor ca este gata sa revina in Orientul Mijlociu dupa summit-ul asiatic din Malayezia, de la sfarsitul saptamanii in curs. Pe de alta parte, seful diplomatiei americane a precizat ca in cursul prezentului turneu al sau in Orientul Mijlociu ii va intalni pe Primul ministru israelian, Ehud Olmert, si pe alti responsabili israelieni, precum si pe presedintele palestinian Mahmoud Abbas. Ulterior, Rice va participa la Roma la o reuniune internationala pe tema situatiei din Liban. Secretarul de stat american Condoleezza Rice, care era asteptata ieri in Israel, va efectua o vizita neprevazuta la Beirut, plecand in aceeasi zi din Cipru la bordul unui elicopter, a declarat o sursa americana la Nicosia. Surse oficiale de la Beirut declarasera sub rezerva anonimatului ca vizita este posibila, ora si programul acesteia fiind deocamdata necunoscute, din motive de securitate.

La Beirut, Condoleezza Rice ar urma sa se intalneasca cu premierul libanez Fouad Siniora si cu presedintele Parlamentului, siitul Nabih Berri, conform acelorasi surse. Aliat al gruparii siite libaneze Hezbollah, Nabih Berri actioneaza ca persoana de legatura intre premier si gruparea siita, de la declansarea conflictului Israel-Hezbollah. Ambasadorul SUA la Beirut, Jeffrey Feltman, care a avut o intalnire neprogramata cu ministrul de Externe libanez Fawzi Salloukh, a refuzat sa infirme sau confirme eventuala vizita la Beirut a secretarului de Stat american. Pe de alta parte, ieri, politia libaneza a luat masuri sporite de securitate la Beirut, in special in imprejurimile sediului Guvernului. Si liderul conservator britanic David Cameron a inceput, ieri, o vizita surpriza in Afganistan, la baza militara a trupelor britanice detasate la Kandahar, s-a anuntat oficial la Londra. Este prima vizita la o baza militara britanica din Afganistan pe care o intreprinde acest lider conservator care spera sa-i succeada in functie premierului Tony Blair dupa viitoarele alegeri parlamentare din Marea Britanie. Intr-o declaratie facuta la plecare, David Cameron a spus ca va ‘’asculta, invata si exprima sprijinul sau’’ fata de misiunea pe care militarii o au in Afganistan.

La 10 iulie, autoritatile de la Londra au anuntat trimiterea in Afganistan, pana in luna octombrie, a unor intariri de circa 900 de militari, care sa suplimenteze efectivele britanice detasate in aceasta tara. Marea Britanie a pierdut de la 11 iunie si pana in prezent sase soldati in schimburile de focuri cu luptatorii talibani produse in regiunea de sud a tarii.

Rusia a trimis un emisar in Israel

Emisarul rus pentru Orientul Mijlociu, ministrul adjunct de Externe Aleksandr Saltanov, a sosit, ieri, in Israel, pentru a discuta cu conducerea statului evreu posibilitatile de reglementare a conflictului din zona israeliano-libaneza, precum si a celui israeliano-palestinian. Emisarul rus a efectuat anterior vizite in Iordania si Siria, in incercarea de a identifica impreuna cu liderii acestor tari o cale de incetare imediata a focului si de prevenire a escaladarii in continuare a conflictului dintre Liban si Israel si a tensiunilor israeliano-palestiniene. Vizita emisarului rus in regiune intervine in contextul intensificarii eforturilor diplomatice ale comunitatii internationale pentru normalizarea situatiei din Orientul Mijlociu, avandu-se in vedere faptul ca, duminica, in Israel s-au aflat ministrii de Externe din Germania si Franta, Frank-Walter Steinmeier si Philippe Douste-Blazy.

Siria vrea sa colaboreze cu Statele Unite

Siria este de acord sa ajute Statele Unite in localizarea celulelor al-Qaida de pe teritoriul sau si al Libanului. Conditia este sa devina "un intermediar" in relatiile cu Iranul si sa-si asume "un rol important in Irak". Oferta, facuta de ministrul sirian al Telecomunicatiilor, Amr Salem, a fost respinsa de John Bolton, ambasadorul american la ONU. Intr-un interviu acordat postului britanic de televiziune Sky News, ministrul sirian a declarat ca guvernul de la Damasc cunoaste locatiile celulelor al-Qaida de pe teritoriul Siriei si al Libanului.

Ambasadorul american la ONU, John Bolton, a respins insa imediat aceasta oferta, declarand ca Siria stie ce trebuie sa faca. Oficialul american a declarat ca guvernul de la Damasc ar trebui sa exercite "presiuni asupra Hezbollah in favoarea eliberarii celor doi soldati israelieni luati prizonieri".

Zeci de mii de libanezi continua sa plece de acasa
Libanezii nu se mai simt in siguranta in propria lor tara si iau drumul strainatatii. Peste 700 de mii de libanezi, majoritatea din sudul tarii, si-au parasit locuintele si au fugit in Siria. In taberele de refugiati din jurul capitalei Damasc, sinistratii au primit ingrijiri medicale, hrana si adapost. Aflat in vizita in Liban, adjunctul secretarului general al Natiunilor Unite, Jan Egeland, a calificat bombardamentele armatei israeliene asupra locuintelor civililor libanezi drept o violare a dreptului umanitar.

Aproximativ 1.800 de australieni, canadieni si suedezi, evacuati din Liban, au sosit, ieri, la bordul unui ferry-boat, in portul Mersin din sudul Turciei. In total, 4.850 de straini au tranzitat pana in prezent Turcia de la inceperea, de circa 10 zile, a evacuarilor din Liban. Un ferry-boat apartinand marinei turce si escortat de o fregata urmeaza sa acosteze la Beirut, luni, pentru a transporta la bordul sau 1.200 de cetateni turci, pe care ii va aduce in acelasi port mediteranean Mersin. Pe langa Australia, Canada, Suedia, alte sase tari - Germania, SUA, Argentina, Brazilia, Mexic si Republica Moldova - organzieaza astfel de operatiuni de evacuare via Turcia.

Aviatia israeliana a capturat doi militanti Hezbollah

Aviatia israeliana a continuat, ieri noapte, bombardamentele asupra Libanului. Un civil a fost ucis si alti sase raniti in urma unui raid aerian asupra imprejurimilor orasului Tir, situat la 83 de kilometri sud de capitala Beirut. Doi luptatori Hezbollah au fost luati prizonieri de armata israeliana. Pentru prima data de la inceputul ofensivei, aviatia israeliana a bombardat o tabara de refugiati palestinieni din Liban. Cinci bombe au fost lansate asupra taberei Rashidiyeh, ranind sase persoane, printre care si un bebelus de patru luni. In timpul unor confruntari violente intre armata israeliana si combatantii Hezbollah, doi membri ai gruparii de gherila au fost luati prizonieri. In mai putin de doua saptamani, bilantul victimelor in randul libanezilor a ajuns la 362 morti. Un jurnalist libanez a fost ucis in cursul unui raid israelian. Layal Nagib este primul jurnalist ucis in misiune in Liban de la declansarea ofensivei israeliene.

Tsahal, armata israeliana, a amenintat ieri cu distrugerea a zece imobile din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, dupa ‘’fiecare tir cu rachete’’ al gruparii siite libaneze impotriva orasului Haifa.’’Seful Statului Major (al armatei israeliene) Dan Halutz a dat drept consemn aviatiei israeliene sa distruga zece imobile cu mai multe etaje din suburbia sudica, drept replica la fiecare tir cu rachete asuspra Haifa’’, a declarat un ofiter superior al fortelor aeriene postului de radio militar din Israel. Aviatia israeliana a reluat duminica seara bombardamentele vizand sudul Beirutului, bastion al miscarii siite Hezbollah, vizand cartiere relativ evitate la atacurile precedente. Aceste raiduri au avut loc la cateva ore dupa turneul regional al unui inalt oficial al ONU, care a acuzat statul evreu ‘’ca incalca dreptul umanitar’’.

Cel putin cinci raiduri au vizat duminica seara cladiri rezidentiale din cartiere periferice ale suburbiei, in special Sfeir, in nordul sectorului, si fosta sosea care duce la aeroportul din Beirut. O noua salva de rachete Hezbollah lansata anterior asupra Haifa provocase moartea a doi civili israelieni. "Este nevoie de o misiune internationala in sudul Libanului’’. Vicepremierul israelian Shimon Peres a declarat ca este nevoie de o forta internationala ‘’serioasa’’ in sudul Libanului, intr-un interviu aparut ieri in ziarul italian Corriere della Sera. "Nu conteaza cine conduce aceasta misiune, important este ca misiunea sa fie indeplinita. Armata libaneza, Natiunile Unite, sau NATO trebuie sa indeparteze amenintarea privind lansarea de rachete de catre Hezbollah’’ din sudul Libanului asupra Israelului, a opinat demnitarul israelian.

"Este insa nevoie de o misiune serioasa, nu ca UNIFIL, misiunea observatorilor internationali care nu a reusit sa ii dezarmeze pe teroristii’’ din sudul Libanului, a continuat Shimon Peres. "Orice ‘’nu’’ din partea unei tari membre a NATO’’ poate bloca o eventuala interventie, in regiune, a explicat demnitarul israelian, arhitect al procesului de pace in Orientul Mijlociu si laureat al Premiului Nobel pentru Pace alaturi de defunctii premier israelian Yitzhak Rabin si presedinte palestinian Yasser Arafat.

"Incursiunile israeliene nu vor pune capat atacurilor Hezbollah’’

Incursiunile israeliene in sudul Libanului nu vor pune capat atacurilor cu rachete lansate de Hezbollah asupra nordului Israelului, a declarat liderul gruparii siite libaneze Hassan Nasrallah, intr-un interviu publicat ieri, la Beirut. ’’Nici o incursiune israeliana nu va avea rezultate politice, deoarece nu vor fi respectate obiectivele anuntate, cel mai important fiind oprirea bombardamentului sionist asupra locuintelor /.../ iar eu va asigur ca acest lucru nu se va implini’’, a afirmat liderul Hezbollah, intr-un interviu publicat in ziarul As Safir. Nasrallah, despre care nu se stie unde se afla, a afirmat de asemenea ca miscarea pe care o conduce nu se opune negocierii de catre guvernul libanez a unui schimb de prizonieri privind eliberarea celor doi soldati evrei capturati la 12 iulie de Hezbollah, in Israel, in schimbul punerii in libertate a detinutilor arabi din inchisori israeliene.

Israelul accepta "forta de mentinere a pacii’’

Israelul a declarat - in premiera - ca ar putea accepta prezenta unei forte internationale de mentinere a pacii in sudul Libanului cu conditia ca ea sa fie formata doar din militari europeni. Premierul israelian Ehud Olmert a declarat ca este gata sa accepte prezenta temporara a fortelor internationale de pace in sudul Libanului. Acestea ar urma sa aiba autoritate sporita si vor functiona temporar, pana in momentul mobilizarii armatei libaneze. Comentariul a fost facut dupa intalnirile dintre Guvernul israelian si ministrii a trei guverne europene. Eforturile diplomatice s-au intetit in ajunul sosirii in regiune a secretarului de Stat american, Condoleezza Rice.

In ajunul sosirii Condoleezzei Rice in Israel, Guvernul de la Ierusalim isi clarifica pozitia. Are mai multe solicitari: una dintre ele fiind aplicarea rezolutiei 1559 a Natiunilor Unite care prevede dezarmarea gruparii militante islamiste siite Hezbollah. In acelasi timp, Guvernul israelian precizeaza - in premiera - ca doreste o forta robusta de mentinere a pacii care sa o inlocuiasca in sudul Libanului pe cea actuala - UNIFIL, odata ce armata israeliana va fi gonit militantii Hezbollah din regiune. UNIFIL - o forta ONU de mentinere a pacii - se afla de 30 de ani in sudul Libanului, dar s-a dovedit in general ineficienta. Ministrul Apararii, Amir Peretz a declarat ca: "telul nostru este de a crea o situatie in care sa avem cat mai mult spatiu de manevra pentru diplomatie". Primul ministru israelian, Ehud Olmert, a adaugat ca nu va fi acceptata decat o forta formata din militari ai Uniunii Europene, dar a precizat ca nu s-a luat inca o decizie finala.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.