Fundamentalismul si terorismul arab profita din plin. Numirea unor persoane controversate, demisii in lant, modul de actiune al spionilor si repetatele esecuri au generat aceasta situatie

Doua din cele mai importante servicii de spionaj ale lumii, CIA si Mossad, trec prin crize puternice. Indiscutabil, factorul comun pentru problemele serviciilor de informatii din SUA si Israel este acela al fundamentalismului Islamic. Organizatiile teroriste din lumea musulmana dau dureri de cap serviciilor secrete si creaza serioase convulsii in interiorul acestora. La CIA, George Tenet a demisionat, iar venirea la conducere a veteranului CIA Porter Goss a creat deja o serie de probleme. Trei demisii spectaculoase au aparut deja la varful spionajului american. Efectele uraganului 9/11 se fac simtite si acum, dupa trei ani. Reforma radicala a serviciilor americane de informatii continua, cu masuri contestate si efecte dureroase. Pleaca specialisti remarcabili, se schimba strategii, responsabilii unor dosare fierbinti, precum cel al lui Osama ben Laden, fac dezvaluiri ingrijoratoare. CIA se afla in mijlocul unei furtuni de proportii, care ar trebui in mod normal sa duca la o liniste preconizata si la o reasezare a fundamentelor spionajului SUA. Va fi in stare Porter Goss sa faca acest lucru? Nici in tabara aliatilor strategici pentru combaterea terorismului arab lucrurile nu stau prea bine. Seful Mossad a luat o serie de masuri controversate, ce au dus la demisii in lant si la o stare de tensiune fara precedent in temutul serviciu secret israelian. Pe fondul acestor probleme din CIA si Mossad, fundamentalismul si terorismul Islamic continua sa ameninte stabilitatea mondiala si sa afecteze securitatea si economia SUA, tarilor europene si a Orientului Mijlociu extins.

Doi importanti responsabili CIA au demisionat
Directorul diviziei operationale a CIA si adjunctul sau au demisionat, luni, in cadrul reformei desfasurate de seful agentiei, Porter Goss, relateaza cotidianul The New York Times.

Stephen Kappes, directorul al diviziei operationale a CIA, si Michael Sulick, adjunctul sau, si-au anuntat demisia dupa mai multe zile de divergente cu consilierii lui Porter Goss, noul sef al CIA, au declarat oficiali americani. Goss a declarat ca responsabilii mentionati "au anuntat oficial ca demisioneaza".

Porter Goss l-a desemnat in locul lui Kappes pe un ofiter sub acoperire, care conduce centrul antiterorism al CIA. Responsabilii au refuzat sa dezvaluie identitatea ofiterului, care a coordonat operatiunile americane de spioinaj din America Latina. Oficialii au declarat ca noul sef al diviziei operationale a fost numit in functie desi, in 1997, a fost inlocuit din postul din America Latina, dupa ce a fost acuzat de "lipsa de ratiune".

Kappes si Sulick erau foarte apreciati in cadrul CIA. Demisiile lor, care au suscitat proteste din partea unor fosti oficiali ai agentiei, sugereaza ca Goss este increzator in mandatul oferit de Casa Alba, care ii permite sa faca schimbari majore. Fosti responsabili ai CIA au declarat ca si alti angajati ai serviciilor de spionaj vor demisiona. Goss a promis ca "operatiunile de combatere a terorismului precum si celelalte activitati vitale ale CIA nu vor fi afectate" de aceste retrageri.

Ofiterul desemnat de Porter Goss la conducerea diviziei operationale a CIA a fost inlocuit din postul pe care il ocupa in America Latina dupa ce a intervenit in favoarea unui prieten, arestat in Republica Dominicana pentru trafic de droguri. Un membru al serviciilor de informatii a subliniat ca Goss l-a desemnat pe agentul respectiv in functia de director pentru operatiuni desi cunostea acest incident.

Sapte sefi si sute de agenti au plecat din Mossad
Serviciul de informatii externe al Israelului (Mossad) este zguduit de o grava criza interna, dupa ce la conducerea sa a fost numit, in urma cu doi ani, generalul Meir Dagan, a relatat luni canalul al doilea al televiziunii israeliene. Peste doua sute de agenti, dintre care sapte sefi de departamente, au demisionat in ultimele luni, precizeaza postul de televiziune, intr-un material dat publicitatii. Documentarul este foarte critic la adresa lui Dagan, un apropiat al premierului Ariel Sharon.

Filmul, care se bazeaza pe declaratiile unor fosti responsabli ai Mossad, afirma ca Dragan privilegiaza prea mult "actiunea directa", relansand operatiunile unor comandouri in strainatate fara a tine cont de riscuri. Este amintit, in acest context, atentatul cu masina-capcana de la Damasc, soldat, la 26 septembrie, cu moartea unui responsanbil al miscarii islamiste palestiniene Hamas. Gruparea Hamas si Siria au imputat aceasta actiune Israelului, care a evitat sa dezminta informatia.

Pe de alta parte, documentarul il invinovateste pe Dagan de o grava degradare a relatiilor cu CIA, care a intervenit in urma cu un an.

De la instalarea in functie a lui Meir Dagan, la sfarsitul lunii octombrie 2002, Mossadul si-a stabilit ca obiectiv principal lupta directa impotriva terorismului islamist, defavorizind serviciile de analiza.

Meir Dagan, in varsta de 59 de ani, a fost consilier politic al lui Ariel Sharon in cursul campaniei electorale. El fusese consilier pe probleme de lupta antiterorista si al precedentului premier de dreapta, Benjamin Netanyahu, care s-a aflat la conducerea Guvernului israelian intre 1996 si 1999.

Dagan a condus, in 1970, o unitate secreta de comandouri, denumita Rimon, care, potrivit postului de televiziune, ii executa, dupa o judecata sumara, pe palestinienii acuzati de comiterea unor atentate in Fasia Gaza.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.