Consilierul pe probleme de securitate al presedintelui SUA, Stephen Hadley, a declarat ca - aparent - Corea de Nord continua sa se pregateasca sa testeze o racheta cu raza lunga de actiune, care ar putea lovi teritoriul american.

Dl. Hadley a acuzat regimul de la Pyongyang ca ar tensiona situatia in mod deliberat.

El a refuzat, insa sa confirme sugestiile unor oficiali americani care au vrut sa-si mentina anonimatul ca SUA si-ar fi activat sistemul de aparare anti-racheta - care a costat miliarde de dolari si care este menit interceptarii si distrugerii oricarei rachete care se apropie de teritoriul american.

Coreea de Nord a anuntat insa ca nu are obligatia de a respecta moratoriul din 2002 asupra testelor cu rachete nucleare.

Luni, secretarul de stat american, Condoleezza Rice, atrasese atentia Coreii de Nord ca orice incalcare a acestui moratoriu va fi privita ca o provocare.

Ce urmareste Coreea de Nord prin aceasta amenintare?

Daca e vorba de provocat ingrijorare, tinta e atinsa. Unele surse afirma ca, de fapt, Pyongyangul ar pregati lansarea unui satelit, nu un test nuclear.

Asta nu e de natura sa linisteasca Japonia fiindca in 1998, cand Coreea de Nord anuntase ca pune un satelit pe orbita, japonezii au constat ingroziti ca o racheta a trecut peste tara lor, aterizand in Pacific.

Asa ca pentru purtatorul de cuvant al ministerului de extrene japonez, Tomoshiko Tanaguchi, situatia e grava.
"E un pericol iminent si am acordat acestei situatii multa atentie, impreuna cu SUA, pentru a ne asigura ca nu va fi vorba de o astfel de lansare."

Ingrijorarea si-au exprimat-o si Australia si Coreea de Sud. Dar de ce ar testa tocmai acum Coreea de Nord racheta respectiva ramane neclar.
Unii analisti sugereaza ca ar fi vorba de frustrarea de a vedea ca pe agenda internationala Coreea de Nord nu figureaza prea sus.

Pyongyangul ar dori sa atraga atentia si sa forteze statele vecine si America la concesii.

Aiden Foster-Carter, expert in probleme nord-coreene la Universitatea Leeds spune: "Coreea de Nord a practicat de multa vreme ceva ce poate fi numit un joc al cersetoriei militante, o combinatie intre a cersi si a jefui."
"Nu-i frumos si e contradictoriu, dar a dat roade: s-au aratat suficient de amenintatori ca sa ne atraga atentia."
Daca de asa ceva e vorba, atunci misiunea a fost indeplinita. Negocierile in sase menite sa convinga Coreea de Nord sa-si abandoneze programul nuclear n-au dus nicaieri.

Pozitia ambigua a Chinei

Interesanta e pozitia Chinei, aliat al Coreii de Nord care se complace intr-un joc dublu, e de parere Johnathan Marcus, analist BBC in chestiuni diplomatice:
China a facut un apel la calm. Dar formularea a fost extrem de criptica: "speram ca in actualele circumstante partile implicate pot face mai mult in interesul pacii si stabilitatii in regiune".

Un avertisment catre Pyongyang? Poate. Dar si unul catre SUA si tarile din regiune: nu uitati ca si China are un interes important si un cuvant greu de spus in aceasta disputa.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.