Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat ca Uniunea Europeana este pe cale de a-si pierde relevanta in ochii propriilor cetateni, daca nu isi gaseste justificari suplimentare pentru propria existenta. in opinia sa, liderii europeni trebuie sa faca o prioritate din a transforma Uniunea intr-un spatiu economic competitiv.

Discursul de la Berlin al Angelei Merkel a fost unul pro-european.

A subliniat importanta institutiilor comunitare dar a reprezentat si un avertisment privind starea actuala a Uniunii Europene.

Cancelarul german a declarat ca Uniunea Europeana a fost instrumentul care a generat o perioada fara precedent de pace si prosperitate.

Insa acest a fost trecutul, spune Angela Merkel, iar acum cetatenii europeni au indoieli ca organizatia este capabila sa raspunda provocarilor viitorului. E vorba de somaj sau crestere economica lenta.

Citeste si:

Cancelarul german crede ca Uniunea Europeana trebuie sa arate acum ca este capabila sa fie un actor politic de prim rang intr-o lume a competitiei globale.

In practica, aceasta ar insemna o crestere a competitivitatii si o reducere a birocratiei.

Doamna Merkel crede ca un sfert dintre regulile si regulamentele Uniunii Europene ar trebui abandonate.

Remarcile sale survin dupa ce presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut statelor membre sa se puna de acord asupra unui nou cadru institutional, pana in 2009.

Cancelarul Angela Merkel a mai adaugat ca Uniunea Europeana are nevoie disperata de o constitutie, si ca presedintia germana a Uniunii va urmari rezolvarea acestei probleme in prima jumatate a anului viitor.