China poate juca un rol-cheie in rezolvarea a doua probleme cu care se va confrunta presedintele George W. Bush pe perioada celui de-al doilea sau mandat la Casa Alba. Este vorba despre ambitiile nucleare ale Iranului si ale Coreii de Nord. Iar daca in Irak situatia va fi stabilizata, aceste doua state inscrise pe asa-numita "axa a raului" vor ocupa primul loc pe lista prioritatilor de politica externa ale administratiei americane.

In orice caz, asa crede cotidianul american "Wall Street Journal". Dar, nota sursa citata, se pare ca autoritatile de la Beijing doresc sa impiedice acest lucru, folosindu-se in acest scop de statutul sau de putere mondiala. Pozitia de membru permanent in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite i-a oferit Chinei drept de veto asupra hotararilor ONU vizand introducerea de sanctiuni impotriva Teheranului, acuzat ca dezvolta un program de inarmare nucleara.

Interesul poarta fesul !

E adevarat, atitudinea Chinei are rostul ei. Mare consumator de resurse energetice, in special de petrol (locul doi mondial, dupa Statele Unite, dar inaintea Indiei), China este nevoita sa importe de la mari producatori de titei, inclusiv din Iran, care asigura 17 procente din consum. In semn de recunostinta, Teheranul a semnat cu guvernul de la Beijing un impresionant contract de investitii in domeniul prospectiilor de petrol si gaze naturale.

Mare dezamagire

De asemenea, scria "Wall Street Journal", China curteaza "pe fata" Coreea de Nord, alta tara ce incalca acordurile nucleare. In 1993, amintea cotidianul, liderii comunisti de la Phenian au indus in eroare administratia Clinton, promitand sa puna capat programului sau de dezvoltare a unei tehnologii nucleare ofensive in schimbul furnizarii de carburanti. Mai mult, Statele Unite i-au ajutat pe nord-coreeni sa-si construiasca doua blocuri energetice, capabile sa produca, in cantitati limitate, materiale ce pot fi utilizate la fabricarea de armament nuclear. In urma cu doi ani insa, autoritatile de la Phenian au socat intreaga comunitate internationala, dezvaluind ca, de fapt, ele continua sa produca uraniu imbogatit. Phenianul nu s-a oprit aici, ordonand, totodata, expulzarea din tara a observatorilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).

La masa cu sase locuri

Fiind unul din initiatorii "convorbirilor in format hexagonal" si trebuind sa-i adune in jurul aceleiasi mese pe negociatorii Coreii de Nord si ai Statelor Unite, precum si ai Coreii de Sud, Japoniei si Rusiei, China a dat Phenianului sansa de a castiga timp, de a scapa de sanctiuni internationale. Rezultatul a fost ca, recent, regimul nord-coreean si-a anuntat intentia de a iesi din acest cadrul de discutii. Atata timp cat Washingtonul nu-si va schimba "atitudinea dusmanoasa" fata de Coreea de Nord. Iar, potrivit unui diplomat de la Pheninan, nord-coreenii ar dori, de fapt, ca administratia Bush sa anuleze o lege care cere conducerii comuniste sa asigure libertatea de expresie si de confesiune, pentru reluarea de catre SUA a ajutorului lor.

Memorandum

In pofida repetatelor apeluri,Beijingul nu pare grabit sa-i convinga pe nord-coreeni sa renunte la pretentiile lor si sa revina la masa tratativelor, in vederea identificarii unei solutii general valabile. Care anume sunt intentiile Chinei, greu de spus. Un lucru este insa cert: si anume ca o reglementare a crizei nord-coreene nu-i convine in acest moment. Nu este exclus ca, la timpul potrivit, Beijingul sa foloseasca "arma nord-coreana" in scopuri personale. Oricum, in raportul Consiliului american pentru securitate nationala se estimeaza ca "Beijingul a refuzat sa-si exercite puterea de influenta pentru a stopa ambitiile nucleare ale Coreii de Nord".

Intalnire la nivel inalt

Dupa victoria de saptamana trecuta din alegerile prezidentiale, George W. Bush a discutat telefonic cu omologul sau de la Beijing, Hu Jintao. Din comunicatul oficial dat publicitatii in acest sens de biroul de presa al Casei Albe, reiese ca tonul convorbirii a fost cat se poate de politicos. Ce inseamna acest lucru se va afla peste cateva zile, in capitala chiliana. Reuniunea la nivel inalt a Forumului pentru colaborare economica din regiunea Asia-Pacific ii va aduce la Santiago pe mai-marii lumii. Cadru ideal pentru clarificarea, intre patru ochi, a multora din problemele de mare actualitate. De altfel, sunt prevazute mai multe intrevederi bilaterale. Printre altele, Bush va avea ocazia sa-l intrebe despre democratie pe presedintele Rusiei, Vladimir Putin. De asemenea, seful administratiei americane il va putea aborda pe liderul chinez, Hu Jintao. Va fi un prim mare test de politica externa pentru Bush. Si nu numai.

Drumurile unora duc la Beijing

Dupa presedintele Frantei, Jacques Chirac, care a incheiat contracte de colaborare economica de peste patru miliarde de dolari, si dupa omologul rus al acestuia, Vladimir Putin, care s-a intors la Moscova cu planuri investitionale de aproape 12 miliarde de dolari, a venit randul cancelarului german, Gerhard Shroder, sa viziteze Beijingul. Deplasarea a fost planificata pentru perioada 5 - 10 decembrie, anul curent. Pe agenda de lucru figureaza inclusiv convorbiri cu presedintele Chinei, Hu Jintao, cu alti reprezentanti ai conducerii de la Beijing. Alaturi de chestiuni de factura strict economica, va fi trecut in revista un substantial registru de subiecte internationale, de interes reciproc, si nu numai. In opinia observatorilor, aceasta atentie sporita acordata Beijingului de liderii europeni ascunde, de fapt, o batalie pentru cucerirea sprijinului Chinei in diferitele jocuri politice mondiale.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.