Cancelarul german Angela Merkel (foto) a inceput ieri o vizita in Polonia, tara pe care a numit-o "al doilea mare vecin al Germaniei", dupa Franta. Chiar la sosire, cancelarul a tinut sa precizeze ca relatiile bune dintre Germania si Rusia nu sunt in detrimentul Poloniei. Relatiile dintre Varsovia si Berlin au cunoscut o "racire" in timpul mandatului de cancelar al social-democratului Gerhard Schroeder, acesta fiind un sustinator al legaturilor stranse cu Rusia si Franta.

"Relatiile noastre cu Polonia, in cadrul UE si NATO, sunt mai stranse ca niciodata in istoria natiunilor noastre", a declarat Merkel intr-un interviu pentru publicatia "Fakt". "Acest fapt inseamna ca vom fi de acord impreuna asupra unor subiecte importante pentru tarile noastre. Relatiile noastre bune cu Rusia nu vor fi exprimate intr-o maniera care sa afecteze Polonia", a adaugat seful guvernului german. In toamna acestui an au avut alegeri atat in Polonia, cat si in Germania, in urma carora la putere au ajuns partide de centru-dreapta, crestin-democrate.

Potrivit agentiei Reuters, Polonia, dar si alte state foste comuniste membre acum ale UE, conteaza pe faptul ca Angela Merkel isi va respecta promisiunile de a schimba politica externa a lui Schroeder si apropierea de statele mai mici din UE. De asemenea, partenerii europeni ai Germaniei au salutat intentia doamnei Merkel de a "repara" relatiile cu Statele Unite ale Americii, relatii pe care statele central-europene le considera "stalpul" securitatii in Europa. Germania si Franta s-au opus invaziei americane in Irak, operatiune sustinuta de statele din Europa Centrala si de Est, spre nemultumirea evidenta a Berlinului si Parisului.

Gesturi simbolice

Analistii politici apreciaza ca Polonia va incerca sa obtina si unele gesturi simbolice din partea Germaniei, in chestiuni istorice ce dateaza din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Multi polonezi s-au declarat nemultumiti cand, anul trecut, germanii expulzati in 1945 din teritoriile care au revenit Poloniei au amenintat ca vor incerca sa isi recapete proprietatile in Justitie. Tensiunile au atins un maxim cand germanii expulzati au anuntat ca intentioneaza sa construiasca un centru in Berlin pentru a comemora sutele de mii de germani obligati sa-si paraseasca locuintele din Est. De asemenea, polonezii s-au aratat surprinsi ca Rusia si Germania construiesc o conducta de gaz pe sub Marea Baltica, ocolind Polonia.

Polonia a manifestat vehement impotriva construirii acestei conducte, spunand ca ea va ameninta interesele sale nationale. Un alt subiect delicat al discutiilor germano-poloneze ar putea fi cel al aderarii Turciei si Ucrainei la UE. Polonia sprijina aderarea ambelor state, in timp ce cancelarul Merkel a sugerat ca integrarea Turciei nu este garantata si cu atat mai putin cea a Ucrainei.

Nervi la Moscova

Pe de alta parte, chiar in timpul vizitei la Varsovia a cancelarului german, Rusia si-a exprimat nemultumirea fata de intentia Poloniei de a gazdui sisteme antiracheta americane, a declarat generalul rus Iuri Baluievski, seful de stat major al armatei ruse, pentru publicatia "Gazeta Wyborcza".

Baluievski a spus ca o astfel de "umbrela spatiala" in centrul Europei nu ar avea sens decat in cazul unui conflict cu Rusia. "E clar ca acest sistem e impotriva noastra. Nu vor zbura rachete din alte state peste Polonia, spre Vest", a declarat generalul rus. "Nu ma astept la un conflict nuclear intre Rusia si Occident", a adaugat Baluievski. Un fost oficial polonez a precizat ca Washingtonul a cerut Varsoviei sa pastreze discretia in privinta scutului antiracheta, pentru a nu starni ingrijorarea Moscovei. Intamplator sau nu, dupa ce a aflat de intentiile Poloniei, Rusia a interzis importul de produse alimentare poloneze, pe motiv de nereguli in respectarea standardelor si certificatelor sanitare.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.